Ședință a preoților din Sibiu și împrejurimi

Preoții de la parohiile arondate Protopopiatului Sibiu au avut posibilitatea să-l audieze pe pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, în cadrul ședinței lunare administrative, eveniment festiv la care s-au prezentat ultimele lucrări semnate de marele profesor de la academia șaguniană, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

La întâlnirea cu preoții din Protopopiatul Sibiu, eveniment organizat, ieri, 14 februarie, la sediul instituției, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu a vorbit preoților despre marele mitropolit al Ardealului, Sfântul Andrei Șaguna, și despre viața Bisericii din Basarabia, informațiile fiind publicate în ultimele două lucrări semnate de părintele academician, și anume „O viață închinată Bisericii și neamului – Sfântul Ierarh Șaguna”, volum despre viața și activitatea primului mitropolit al Ardealului, și „Basarabia. Aspecte din viața Bisericii și a neamului românesc”, o lucrare apărută în 1993, reeditată și actualizată de curând.

„Gândul tipăririi acestei cărți mi-a venit îndată după canonizarea Sfântului Andrei Șaguna, pentru că de ani de zile am fost preocupat de personalitatea sa și am scris o serie de studii și de articole în «Revista teologică», în «Telegraful român» și în alte publicații. Am considerat că trebuie să scriu și o carte, mai ales că de o sută de ani încoace, de la «Monografia» lui Ioan Lupaș și până în prezent, doar doi cercetători, și aceștia străini, au publicat două monografii temeinice”, a spus părintele Păcurariu, care a adăugat că prima lucrare aparține istoricului american Keith Hitchins, care s-a ocupat de personalitatea Sfântului Andrei Șaguna, sub raport politic, punând în lumină rolul mitropolitului în Revoluția din 1848 și în evenimentele național-politice din 1848-1849. De asemenea, pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu s-a referit la cea de a doua monografie, scrisă în limba germană de pastorul Johann Schneider, astăzi episcop, și care îl prezintă mai mult pe teologul și pe canonistul Șaguna.

„Am socotit că este necesară o monografie nouă, bazată și pe cercetările făcute de 140 de ani încoace, pe anumite documente de arhivă găsite de mine și pe mărturiile contemporanilor mitropolitului, în special pe cele ale ucenicului apropiat, episcopul Nicolae Popeea”, a subliniat părintele Păcurariu.

Anul Sfinților Împărați

La aceeași întâlnire a preoților sibieni, consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Savu Popa, a mai prezentat și alte apariții de la Editura Andreiana și i-a îndemnat pe preoți să parcurgă aceste lucrări, prin care se desăvârșește programul de lectură al fiecărui slujitor al Sfântului Altar, alături de Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți și alte cărți de teologie.

Ședința de la Sibiu a cuprins și discuții despre problemele de ordin administrativ și de organizare a evenimentelor religios-culturale de la Sibiu.

„Au fost comunicate preoților multe aspecte legate de manifestările pe care le organizăm în acest an, în care îi omagiem pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Apoi, am discutat modul prin care fiecare parohie va susține în continuare eforturile de zidire a Catedralei Mântuirii Neamului, dar și multe alte activități legate de adunările noastre administrative”, ne-a spus pr. protopop Ioan Coșa.

Comentarii Facebook


Știri recente