La Biserica ortodoxă română Sf. Ap. Andrei din Viena, sâmbăta, 3 martie 2012, a fost organizată, în cadrul Centrului religios-cultural Dumitru Stăniloae din Viena, o întâlnire duhovnicească la care au participat foarte mulți credincioși. Evenimentul a avut loc după slujba Vecerniei oficiată de către Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Serafim. Tema întâlnirii a fost: Despre Părintele Arsenie Boca.
„Această seară vine ca un răspuns la dorința multor credincioși, dornici să afle mai multe date din viața părintelui Arsenie, un om foarte iubit și respectat (…) Pe de altă parte, seara aceasta a avut scopul de a ne întări în calea Postului, având exemplul acestui om mult încercat în viața sa, dar care niciodată nu a abandonat lupta și nu s-a lăsat biruit de ispite, ci el a fost un biruitor, cum și noi trebuie să fim asupra păcatului, patimilor și ispitelor, mai ales în această perioadă sfântă”, a precizat părintele Emanuel Nuțu.
A fost vizionat un film despre părintele Arsenie Boca, apoi Părintele Mitropolit a adus înaintea credincioșilor prezenți câteva amintiri din întâlnirile personale avute cu părintele și a vorbit despre felul în care se canonizează sfinții, arătând că evlavia oamenilor este unul din cele mai importante condiții în procesul de canonizare. De asemenea, câțiva credincioși au povestit experiențele duhovnicești avute în întâlnirile cu Părintele Arsenie.