Seară dedicată Republicii Moldova la Palatul Elisabeta: Coroana Română sprijină parcursul european al basarabenilor

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort, au găzduit miercuri seară, la Palatul Elisabeta din București, un eveniment dedicat Republicii Moldova. Scopul acțiunii a fost afirmarea susținerii Coroanei Române pentru parcursul european al fraților basarabeni.

Au participat peste 1000 de români de pe ambele maluri ale Prutului, printre care Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, Alteța Sa Regală Principesa Sofia, Sergiu Prodan, Ministrul Culturii din Republica Moldova, membri ai Academiei Române și ai Academiei de Științe a Republicii Moldova, diplomați, oameni de cultură și reprezentanți ai mediului asociativ din România și Republica Moldova.

Ceremonia a fost deschisă cu Imnul Regal cântat de Corul de copii din Bălți, iar pe parcurs au mai avut loc moment artistice susținute atât de acest cor de peste Prut, cât și de membri ai Grupului psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, conduși de Arhid. Mihail Bucă.

În desfășurarea evenimentului au mai fost implicați militari din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul și Cavaleria Jandarmeriei Naționale.

Seara a reprezentat „o ocazie pentru a afirma sprijinul Coroanei Române acordat aspirațiilor Republicii Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană și pentru construirea unui viitor stabil, prosper, liber și democratic pentru generațiile care vor urma”, a transmis Familia Regală a României pe Facebook.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare.

Foto: Facebook / Familia Regală a României

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente