Se va construi o nouă biserică lângă Iași, la Popricani

Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor a hotărât în septembrie înființarea celei de-a doua parohii în localitatea Popricani de lângă orașul Iași, cu hramul „Buna Vestire”.

Decizia le-a fost adusă la cunoștință credincioșilor de către Preotul Toma Gradinaciuc, protoiereul Protopopiatului Iași 1, duminică, în Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate. Totodată a fost prezentat parohul noii comunități, preotul Constantin Grigore.

Părintele protopop a subliniat necesitatea existenței unei noi biserici în localitate: Popricaniul are o singură biserică de o vechime considerabilă, aproximativ 200 ani, neîncăpătoare pentru numărul mare de familii, precum și greu accesibilă pentru comunitatea extinsă în ultimele zeci de ani, spre apropierea de orașul Iași.

Protoiereul și-a exprimat încrederea în bunul început pus de autoritățile locale prin primarul Ion Tănasă, care a propus acordarea unui teren pentru construcția noii biserici.

Părintele Constantin Grigore a mulțumit părintelui protopop pentru mesajul de încurajare, asigurându-l că va prelua cu dedicare misiunea încredințată de Mitropolitul Teofan și de faptul că nădăjduiește, cu ajutorul lui Dumnezeu, să înceapă în scurt timp lucrările pentru noul lăcaș de închinare.

Parohia „Buna Vestire” – Popricani a fost înființată la 1 septembrie 2021, având enoria delimitată la nord de sediul Primăriei Popricani, iar la sud de granița localității spre Municipiul Iași.

Potrivit Doxologia, părintele paroh Constantin Grigore are o vechime de 10 ani în preoție și de 13 ani în administrația bisericească, unde a lucrat în funcția de consilier juridic în cadrul Oficiului canonic-juridic al Arhiepiscopiei Iașilor. Este căsătorit din 2008 și are o fetiță.

Foto credit: Tudorel Rusu / Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente