Se împlinesc 61 de ani de la trecerea la Domnul a preotului Liviu Galaction Munteanu – profesorul mărturisitor

În data de 8 martie 1961 trecea la Domnul, în închisoarea de la Aiud, preotul Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie. Este unul dintre mărturisitorii din perioada comunistă propuși pentru canonizare în 2025.

Liviu Galaction Munteanu s-a născut la 16 mai 1898 într-o familie de învățători din județul Brașov. A urmat cursurile liceului „Andrei Șaguna” și ale Institutului teologic-pedagogic din Sibiu (1917-1920).

După absolvirea celor două instituții de învățământ, se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuți unde, în 1924, devine doctor în teologie.

Remarcat de Episcopul Nicolae Ivan, a fost hirotonit preot, în 17 februarie 1927, și numit profesor de Noul și Vechiul Testament la Academia teologică din Cluj. Ulterior a devenit și rector al instituției.

În 1958 a fost numit vicar administrativ de Episcopul Teofil Herineanu și ajunge în atenția Securității pentru că a întocmit un program de catehizare a copiilor și adulților din Eparhia Clujului.

La scurt timp, în 1959 a fost anchetat și condamnat la 8 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis în penitenciarul Aiud și Gherla. A murit la 8 martie 1961, la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.


Argumentele locale pentru canonizarea „profesorului martir” au fost aprobate în cadrul unei ședințe de lucru a ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în ianuarie 2021.

În ședința din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis începerea demersurilor de canonizare a mai multor mărturisitori și duhovnici români persecutați sau martirizați de regimul comunist.

Aceștia vor fi canonizați în 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Comentarii Facebook


Știri recente