Se împlinesc 5 ani de la moartea dr. George Litarczek, părintele fondator al anesteziei românești moderne

În data de 14 martie se împlinesc 5 ani de la trecerea la Domnul a prof. univ. dr. George Litarczek, considerat „părintele fondator” al anesteziei românești moderne.

Născut în 22 decembrie 1925 la Boston, Statele Unite ale Americii, dr. George Litarczek a absolvit Liceul „Spiru Haret” din București în 1944 și a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 1944-1950.

După terminarea studiilor începe activitatea de medic reanimator la Spitalul Colțea din București, profesează ulterior ca preparator, apoi ca asistent al clinicii chirurgicale a spitalului, sub conducerea prof. N. Hortolomei.

Cu timpul, a ocupat funcțiile de șef de lucrări, conferențiar la Clinica Chirurgicală a Spitalului Fundeni Bucureşti (1960-1975), și, începând cu 1979, profesor – șef al Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă, Spitalul Fundeni Bucureşti (1975-1993).

Începând cu anul 1994 a fost profesor pentru disciplina anestezie-terapie intensivă șa mai multe Facultăți de Medicină din țară, printre care „Spiru Haret”, „Titu Maiorescu”, Româno-Americană, Ecologică și „Gheorghe Goldiș” din Arad.

De asemenea, între anii 1994-2004, a fost profesor la Facultatea de Automatică a Politehnicii București,  unde a susţinut o serie de cursuri privind aparatura medicală şi un curs de masterat.

Începuturile anesteziei moderne în România

Dr. George Litarczek a introdus, încă din anul 1951, metodele anesteziei moderne în cadrul activiății medicale, motiv pentru care este considerat întemeietorul acestei specialități în România. De asemenea, a contribuit semnificativ la dezvoltarea și promovarea practicilor în sistemul medical național. Între anii 1950-1960 a participat la calificarea în domeniul anesteziei a numeroși medici și a contribuit la recunoașterea oficială a practicii în 1957.

În perioada 1960-1989 a contribuit la instruirea a peste 2.000 de medici secundari, primari și specialiști ATI.

Efectele rugăciunii în vindecare

Într-un interviu pentru ziare.com din urmă cu opt ani, dr. George Litarczek declara faptul că „toată imunitatea organismului ține de credință. (…) Bolnavul (…) nu îl salvezi numai cu medicină, ci și cu psihicul, trebuie să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credință. Eu sunt credincios și în toată viața mea am fost ajutat pentru ceea ce m-am rugat”.

Foto credit: Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente