Școala Sfântul Nicolae din Arad și-a redeschis porțile. IPS Timotei a fost prezent la festivitatea prilejuită de noul an școlar

Școala Sfântul Ierarh Nicolae din Arad și-a redeschis porțile în data de 11 septembrie 2017. La festivitatea de deschidere a noului an școlar a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Ceremonia a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum. În continuare, Arhiepiscopul Aradului a rostit cuvântul intitulat Cine are urechi de auzit să audă. După acest moment, Teodora Guzan, Directorul Instituției, a prezentat misiunea şi valorile şcolii, precum şi personalul acesteia.

Şcoala Sfântul Nicolae a fost înființată în anul 2016, aceasta fiind sub patronajul Asociației Social Educative Filologos. Specificul instituției este dat de perspectiva generală a pedagogiei creştine asupra educaţiei, precum şi de valorificarea tradiţiilor culturale româneşti în învăţământ.

Comentarii Facebook


Știri recente