Școală de vară pentru elevi în Arhiepiscopia Târgoviștei

Parohia Ionești din Protoieria Găești, Arhiepiscopia Târgoviștei, a organizat în luna august o școală de vară intitulată „Vacanța pentru toți”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Școala Generală Petrești – Structura Ionești, Mănăstirea Pătroaia, Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” din Găești, Grădinița nr. 5 Găești și Primăria Petrești, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La proiect au participat 20 de elevi de la clasele I-IV din satul Ionești. Ajutați de maicile de la Mănăstirea Pătroaia, cei mici au pictat icoane și au participat la activități recreative: drumeții, jocuri în aer liber și interior, vizite la Mănăstirea Dealu și la Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.

Obiectivele generale ale proiectului au avut în vedere: informare cu privire la iconografia ortodoxă, cunoașterea învățăturii de credință ortodoxă și a unor datini specifice sărbătorilor românești și creștine, cultivarea comportamentului moral-religios în rândul copiilor, dezvoltarea libertății de exprimare a copiilor, îmbunătățirea relațiilor de comunicare și interrelaționare între copii și între copii și adulți, stimularea elevilor prin organizarea de expoziții, concursuri, îmbunătățirea imaginii școlii în comunitate, îmbunătățirea relațiilor dintre școală, Biserică și autoritățile locale.

Comentarii Facebook


Știri recente