Între vechile sate românești din partea de Ardeal unică prin istorie și tradiții, cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului, localitatea Jina impresionează vizitatorii prin peisajele de munte, oamenii primitori și un trecut de care sătenii sunt mândri. Au locuit aici de-a lungul secolelor români vrednici, care au înfruntat cu multă credință toate încercările istoriei și nu și-au părăsit nici un moment credința străbună.
Urcușul spre localitatea Jina din județul Sibiu ne deschide o altă lume, în care munții încep să ne înconjoare, iar aerul curat și liniștea ne determină să uităm repede de viața citadină. Din loc în loc se zăresc pe munți turme de oi, păzite de vreun cioban îmbrăcat în suman și sprijinit într-un ciomag, iar fânețele dese ne arată că aici își duc traiul și trudesc din greu oameni vrednici, despre care legendara „Miorița” ne vorbește atât de plăcut. Poposim în satul Jina, unde casele mari și frumoase ne spun povestea unor oameni gospodari, curajoși, mândri că s-au născut aici și că au avut înaintași despre care istoria vorbește asemenea legendarelor figure din antichitate.
Frumusețea acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu a atras aici oameni încă din vechime. „Se povestește că a venit aici în timpuri străvechi o femeie căpitan, despre care se spune că era frumoasă ca o zână. De aici vine și denumirea localității noastre, ca «satul zânei», sau «satul jinei», cum spuneau strămoșii noștri. În 1396, a venit o delegație din Țara Românească și a cerut azil politic. Aceștia s-au adresat scaunului săsesc de Sebeș, cerând loc de posesie pentru turmele lor, pentru că nu mai puteau sta în țara lor. Au cerut aceste locuri pentru a le fi oază de liniște și de bucurie”, ne-a povestit părintele Pavel Oltean de la vechea biserică din Jina, un lăcaș de cult închinat Bunei Vestiri pe care trebuie să-l vizitezi odată ce ai ajuns în aceste locuri.
„Oamenii munților”
De la părintele Pavel Oltean aflăm multe lucruri despre sat, despre oamenii de aici și mai ales despre istorica lor biserică. Cu mult respect pentru credincioșii săi, părintele paroh ne povestește cum încercările istoriei din Ardeal nu au ocolit Jina. Această liniște a locurilor și bucuria pe care o aduce în suflete au fost adesea amenințate de prigoana habsburgică și de prozelitismul uniaților, aprige în acțiunea lor de a-i îndepărta pe români și de a-i forța să-și părăsească credința ortodoxă.
„Jinarii nu s-au lăsat ademeniți și când a fost nevoie au trecut munții în Țara Românească și au format comunități precum Vaideeni, Băbeni, Corbii de Piatră, Novaci. Și-au păstrat acolo credința și au spus tuturor că nu îi poate îndepărta nimeni de Dumnezeu. Acești oameni au fost oameni ai munților și au învățat duritatea vieții. Au întâmpinat adesea intemperii, își păzeau turmele lor în condiții grele și aveau conștiința că sunt în mâinile lui Dumnezeu, Care le trimite pedeapsa, sau belșugul și binecuvântarea. Credința lor a fost atât de puternică încât declarau adesea că nu se pot lăsa de credința ortodoxă. S-au călit în aceste vremuri grele și să știți că mulți se luptau cu ursul ca să scoată vitele din gura lor. Am întâlnit femei care mi-au spus că tații lor le-au pedepsit că au lăsat mielul să fie luat de lup și nu s-au dus după el cu bâta. Aceste lucruri m-au determinat să-i caracterizez ca niște oameni hotărâți, puternici, cu multă credință în Dumnezeu”, a mai spus părintele Pavel Oltean.
Legați de trecut
În acest sat de români simpli, de oieri, s-au născut și personalități mari, care au rămas în istoria țării noastre. Sunt amintiți cu mândrie oameni ca Naum Râmniceanu, un strălucit istoric și poet, care povestește în lucrările sale că a trecut munții într-o dăsagă așezată pe un cal, pus acolo de părinții lui, refugiați în Țara Românească pentru a scăpa de prigoana catolică. Un alt nume de care jinarii sunt mândri este căpitanul Vlad Stejar, despre care se spune că a studiat la Viena și că a fost un apropiat al primului mitropolit din Ardeal, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. În zilele noastre, ne spune părintele Oltean, jinarii au rămas cu o puternică amprentă a trecutului, chiar dacă cei de azi și-au schimbat modul viața și nu mai stau atât de mult în munți cu oile, iar mulți au mers și au întemeiat localități și prin Banat sau Maramureș. „Sămânța creștină a trămas în sufletele lor”, rostește cu tărie părintele paroh.
Munții care înconjoară localitatea au intrat în posesia oamenilor prin daniile primite după efectuarea stagiului militar. Personalul grăniceresc era recrutat din rândul sătenilor, existând și o școală specială, în limba germană. La eliberarea din stagiul militar, soldații primeau posesii în munți, pentru a-și duce traiul zilnic prin păstorirea turmelor.
Biserica istorică din sat
Cea mai puternică legătură cu trecutul lor, cu strămoșii lor ce nu și-au lepădat pentru nimic în lume credința ortodoxă este vechea biserică din sat, amintită mai sus. A fost zidită în 1795, după ce generalul Bucow, în 1760, a început campania de dărâmare a bisericilor ortodoxe din Transilvania. Credincioșii au vândut pământuri de la Albele, de lângă Miercurea Sibiului și au zidit o minunată biserică de piatră. A fost pictată la câțiva ani după zidire, în 1801, de zugravul Vasile Muntean din Laz. Pictura se păstrează în original și a fost restaurată recent, după ce în urmă cu 20 de ani au mai fost executate lucrări de reînfrumusețare a podoabei. „De două sute de ani, această pictură ne încântă, iar cei care vin să viziteze biserica noastră rămân impresionați de frumusețea ei”, ne-a mai spus părintele paroh. În ultima perioadă, pe lângă restaurarea picturii, lucrare coordonată de pictorul Mihai Bârhală, au fost efectuate și alte lucrări de renovare, toate fiind binecuvântate de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, pe 20 ianuarie 2013.
Tradiții vechi păstrate de tineri
Ne-a impresionat la Jina atașamentul oamenilor față de credința strămoșilor și față de tot ceea ce este românesc. Biserica „Buna Vestire” este plină duminica de oameni înveșmântați în costume populare moștenite de la bunici și străbunici. Am întâlnit la poarta bisericii doi tineri îmbrăcați „românește” ce invitau sătenii la cel mai fericit eveniment din viața lor: nunta, ținută la o săptămână după duminica respectivă. Adi și Mihaela ne-au povestit câteva lucruri despre tradițiile de nuntă din Jina, păstrate încă de tinerii de aici.
„La noi, lumea se cheamă la nuntă cu o săptămână înainte. Trebuie să ne îmbrăcăm în portul popular, ieșim în centru și la biserică, îi chemăm pe toți cei întâlniți, iar domnișorilor și domnișoarelor le spunem să vină duminica dimineața la noi, băieții la mire, fetele la mireasă. În ziua nunții, băieții merg la mireasă acasă și după domnișoare, mergem cu toții la biserică, la cununie și începe nunta și fericirea noastră de o viață”, au mărturisit cei doi. De la ei am aflat și că obiceiurile vestite de la Crăciun se păstrează încă la Jina. Ceata junilor vine în centrul satului și colindă în ziua de Crăciun, iar în fiecare duminică se îmbracă în costumele populare vechi și unice, care cu greu se mai fac în zilele noastre, pentru a veni la biserică.
„Biserica noastră veche ne face să simțim o uniune cu Dumnezeu. Lumea se simte bine la biserică, unde ne adunăm gândurile. La sate încă se merge la biserică în număr mare, mai ales când suntem acasă, pentru că noi mergem la oi, în munți, în anumite perioade”, au mai spus cei doi tineri.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 23 februarie 2013)
