Satul românesc omagiat la Patriarhie

Satul românesc este omagiat zilele acestea la Catedrala Patriarhală prin veşmintele folosite în cultul divin public.

Începând cu această duminică până joia viitoare slujitorii Catedralei Patriarhale vor purta la slujbe un set de veşminte cu motive tradiţionale populare româneşti.

După liturghia de duminică, Părintele Patriarh Daniel a explicat că soborul slujitor a purtat noul set de veşminte în contextul anului omagial dedicat satului românesc.

„Întrucât majoritatea slujitorilor catedralei suntem oameni de la sat de origine, noi am considerat că este nevoie să avem un set complet de veşminte cu motive populare. De aceea, au fost confecţionate la Atelierul de broderie al Centrului Eparhial treizeci de veşminte pentru folosul catedralei”, a precizat Părintele Patriarh.

Diacon în veşmânt liturgic cu motive tradiţionale româneşti. Foto credit: Ziarul Lumina/Luigi Ivanciu

Duminica a 23-a după Rusalii reprezintă începutul „Zilelor satului românesc” la Patriarhie.

„Această cinstire a satului românesc prin veşminte cu motive tradiţionale populare va continua în catedrală până în joia viitoare şi acestea sunt Zilele satului românesc la Catedrala Patriarhală”.

Costul veşmintelor a fost suportat de Catedrala Patriarhală.

Patriarhul Daniel a reamintit că vineri vor începe manifestările prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale prin procesiunea Calea Sfinţilor.

Preafericirea Sa a subliniat că vor fi aduse moaştele Sfintei Filofteia şi ale Sfântului Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe.

„Anul acesta vom avea un sfânt cuvios, o sfântă muceniţă şi un sfânt ierarh, toţi vieţuitori la sat la începutul vieţii lor. Sfânta Filofteia este reprezentată în veşmânt cu motive populare”.

În semn de apreciere pentru confecţionarea veşmintelor, Patriarhul României a oferit Atelierului de Broderie al Centrului Eparhial Diploma omagială cu medalie a Satului românesc şi a Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu.

Distincţia a fost ridicată de protos. Joachim Bejenariu, Consilier Eparhial şi coordonatorul serviciului colportaj.

Foto credit: Ziarul Lumina/Luigi Ivanciu

Comentarii Facebook


Știri recente