În Biserica Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” – Coslada s-a desfăşurat miercuri întrunirea clericilor din Protopopiatul Madrid Est. Evenimentul a fost prezidat de Episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei.
Pe baza referatului prezentat de Pr. Adrian Pintea de la Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” – Alcalá de Henares, cu tema „Rugăciunea cu familia. Rostul şi folosul ei”, dar şi a discuţiilor purtate, participanţii au stabilit șase concluzii:
1. Dacă rugăciunea este atât de necesară pentru transformarea lăuntrică a omului, cu atât mai mult familia, în integralitatea ei, are nevoie de acest mijloc de înălțare către Dumnezeu, care face să se pogoare asupra ei harul cel de sus. În urma rugăciunii stăruitoare (personale, dar și comune) Dumnezeu binecuvintează căsnicia, o face mereu mai puternică, face să înflorească în mijlocul ei darurile cele duhovnicești, roada Duhului Sfânt. Hristos Domnul a promis că „unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Matei 19, 20), arătând prin aceasta că El este prezent într-un mod deosebit lângă aceia care Îi împlinesc voia și lucrează pentru numele Lui.
2. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru părinți, iar părinții sunt darul lui Dumnezeu pentru copii. Părinții vor constitui întotdeauna un model pentru copii, drept pentru care, de cele mai multe ori copiii vor urma faptele părinților lor într-un mod firesc, într-o familie creștină. Rugăciunea părinților pentru copiii lor începe încă de la zămislire în pântecele mamei, continuând mai apoi toată viața. Odată născuți și crescuți, copiii sunt datori să se roage pentru părinți toată viața lor. Atât părinții cât și copiii se bucură cu adevărat numai ducând o viață duhovnicească, slujind unii altora din toată inima.
3. În vremurile noastre, observăm că tehnologia a crescut nivelul de trai al omului, dar s-a redus comunicarea. Observăm cum, în mod frecvent, părinții și copiii se distanțează unii de alții emoțional și spiritual. Deşi trăim într-o eră a comunicării, familia eșuează în dialogul intern și în comunicarea cu Dumnezeu prin omiterea rugăciunii împreună, ca familie. Majoritatea familiilor au puține activități comune, focalizându-și multă parte a atenţiei asupra reţelelor de socializare. Pierzând dialogul cu membrii familiei, părinții și copiii pierd unitatea dată de Dumnezeu prin rugăciune. Rugăciunea comună rostită în familie îi poate strânge laolaltă seara și dimineața pe membrii care ziua au fost despărțiți de grijile sau problemele cotidiene, păstrează vie conștiința dependenței unuia de celălalt, dar creează şi starea sufletească de pace și liniște atât de necesară familiei.
4. Timpul petrecut în familie este un timp complicat și aglomerat, ocupat și îngrijorat. Zilele sunt din ce în ce mai pline de angajamente, întâlniri și termene limită de respectat. Găsirea unui moment de liniște pentru a ne reuni în familie și pentru a ne ruga împreună pare a fi o sarcină imposibilă, dar este un act necesar. Apoi, Evanghelia citită și meditată în familie este ca o pâine bună care hrănește sufletele tuturor. În rugăciunea în familie, în momentele sale puternice și în pasajele sale dificile, suntem încredințați unii altora, pentru că fiecare dintre noi în familie este păzit de iubirea lui Dumnezeu.
5. Familia care se roagă împreună rămâne unită. Familia reprezintă locul unde învățăm prima dată să ne rugăm. Când familia se roagă împreună, rămâne împreună. Acest lucru este important. Acolo ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să creștem ca bărbați și femei de credință, să ne simțim membrii marii familii a lui Dumnezeu, Biserica. În familie învățăm să iubim, să iertăm, să fim generoși, deschiși și nu închiși și egoiști. Învățăm să mergem dincolo de propriile noastre nevoi, învățăm să-i întâlnim pe alții și să ne împărtășim viața cu ei. Iată de ce este atât de importantă rugăciunea în familie! Iată de ce familiile sunt atât de importante în planul lui Dumnezeu pentru Biserică!
6. Un program duhovnicesc al soţilor ar trebui stabilit de comun acord. Din acesta nu trebuie să lipsească prezenţa, duminica, la Sfânta Liturghie, păzirea posturilor şi rugăciunea împreună. Bineînţeles, spovedania şi Împărtăşirea sunt şi ele elemente de bază ale convieţuirii în iubire şi a sporirii duhovniceşti. Sfântul Ioan Hrisostom sfătuieşte: „Rugăciunile voastre să fie în comun. Amândoi să mergeţi la biserică; şi soţul să-şi întrebe soţia acasă, şi ea pe soţul ei despre ceea ce s-a citit şi s-a spus acolo.” Iată un model de comunicare cu Dumnezeu a soţilor, care poate fi aplicat cu uşurinţă în multe situaţii. Dacă observăm că viaţa noastră de cuplu a suferit modificări negative, să ne gândim prima dată cum este relaţia cu Dumnezeu şi dacă, din neatenţie sau din mândrie, nu ne-am depărtat cumva de la o trăire duhovnicească. Aceasta este prima cauză a eşecului căsniciilor: îndepărtarea de Dumnezeu.
În încheierea evenimentului, a subliniat: „în mod cert, vremurile s-au schimbat, însă rugăciunea în familie este încă posibilă în ziua de astăzi”.
„Este nevoie, bineînţeles, să descoperim mereu modalităţi potrivite pentru a împărtăşi credinţa şi pentru a ne ruga. Nevoia de rugăciune a omului credincios este dincolo de orice îndoială. Cu cât este mai puternică credința, cu atât este mai puternică și nevoia sa de rugăciune. Din păcate, în societatea de astăzi se constată o slăbire a credinței, prin urmare și un fel de indiferență față de rugăciune”.
Potrivit Preasfinţiei Sale, „în timp ce omul de odinioară găsea în mediul social un loc în care își consolida credința, astăzi acest mediu este un factor potrivnic, un factor împotriva căruia cel care vrea să-și mențină credința și rugăciunea trebuie să se apere. Rugăciunea, însă, îl reașază pe om în firescul său, potrivit cu chipul divin dăruit de Dumnezeu prin actul creației”.
Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
