Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – pentru „Promovarea culturii” – unui număr de șase reprezentanți ai comunităților istorice românești din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
Distincția a fost acordată „în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea limbii și literaturii române ca fundament al culturii și valorilor țării noastre, pentru păstrarea tradițiilor civilizației românești, precum și pentru promovarea imaginii României în Ucraina”, conform site-ului Administrației Prezidențiale.
Cei șase români sunt următorii:

- Maria Andrieș, jurnalistă, redactor la revista de limbă română „Glasul Bucovinei” din Ucraina (foto dreapta sus);

- Aurica Bojescu, cadru didactic în învățământul preuniversitar, secretar și membru fondator al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” (foto sus);

- Mihail Mecineanu, profesor de matematică și fizică la Liceul din Orlivka, Reni, Raionul Ismail, Regiunea Odesa, Ucraina (foto sus);

- Hanna Puliska, profesoară de limba și literatura română la Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu” din Solotvino, Regiunea Transcarpatia, Ucraina (foto sus);

- Nicolae Șapcă, jurnalist, redactor-șef al ziarului de limba română „Monitorul Bucovinean” din Ucraina (foto sus);

- Natalia Ursu, profesoară de limba și literatura română care administrează Centrul de Informare al României de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina (foto sus).
Cele șase persoane decorate de Președintele României sunt doar o parte dintre românii din Ucraina care sunt foarte activi în promovarea limbii și culturii române.
Membrii comunităților românești istorice din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa au înființat organizații civice și se luptă pentru păstrarea dreptului la educație în limba maternă, făcând fiecare tot ce poate în comunitatea sa, pentru a păstra și transmite mai departe valorile culturii și identității românești.
Sursa foto: Facebook / Nicolae Hauca (în deschiderea articolului)