Sărbătorile lunii iunie

Luna iunie nu este atât de bogată în sărbători mari ca, de exemplu, luna mai. Cu toate acestea, unii dintre cei mai îndrăgiți și cunoscuți sfinți români sau străromâni sunt pomeniți acum.

Pe 2 iunie a fost pomenit Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, este ocrotitor al Moldovei.

Luni, pe 4 iunie, au fost pomeniți Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, ale căror cinstite moaște se află la Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea.

În a doua parte a lunii, pe 22 iunie, ortodocșii români îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 2006.

Pe 24 iunie este Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Drăgaica sau Sânzienele, sărbătoare foarte dragă credincioșilor, mulți dintre ei purtând numele Înaintemergătorului Domnului. Tot în această zi este pomenit și Sfântul Niceta de Remesiana.

În penultima zi a lunii, pe 29 iunie, sunt pomeniți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar a doua zi, pe 30 iunie, Calendarul nostru îl consemnează pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, cinstit prin manifestări deosebite în special de credincioșii din Ardeal.

De pe 11 și până pe 29 iunie creștinii ortodocși se află în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un post mai puțin aspru, în fiecare sâmbătă și duminică făcându-se dezlegare la pește. În toată această perioadă credincioșii merg la duhovnicii lor să se mărturisească și să se împărtășească pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Sfinților Apostoli.

Comentarii Facebook


Știri recente