Sărbătoarea sfinţilor ocrotitori ai Episcopiei Tulcii

An de an, în ziua de 4 iunie, Episcopia Tulcii își serbează cu mare solemnitate ocrotitorii: Sfinții Zotic, Atal, Camasie și Filip, martirizaţi la Noviodunum, astăzi Isaccea, judeţul Tulcea, în secolul al IV-lea şi reînhumaţi ulterior în cripta de la Niculițel.

După cum informează Ziarul Lumina, anul acesta a avut loc deja a 14-a procesiune-sărbătoare închinată Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, unii dintre cei mai vechi martiri din Dobrogea. Sărbătoarea a debutat în data de 3 iunie la Mănăstirea Cocoș, de unde preoţii, urmaţi de credincioşi, au plecat în procesiune cu cele patru racle ale Sfinţilor de la Niculiţel până în centrul localității Niculițel. Apoi, odoarele sfinte au fost depuse lângă Biserica „Sfânta Parascheva”, într-un baldachin special amenajat, unde numeroşii credincioşi s-au închinat pe parcursul oficierii slujbei de Priveghere. În ziua prăznuirii Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, joi, 4 iunie, au fost oficiate Taina Sfântului Maslu și slujba Aghesmei mici, după care raclele cu sfintele moaște au fost scoase din Biserica „Sfânta Parascheva” şi reaşezate în acelaşi loc, spre venerare, pentru creştinii veniţi la sărbătoare.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un numeros sobor de ieromonahi şi preoți, ierodiaconi și diaconi, la slujbă participând mulţi pelerini din Tulcea, Constanța, Galați, Brăila, Bucu­rești și din alte zone ale țării.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. De asemenea, despre semnificaţia duhovnicească a sărbătorii a vorbit şi Preasfințitul Părinte Episcop Visarion: ,,Sărbătoarea Sfinţilor Mucenici de la Nicu­lițel Zotic, Atal, Camasie și Filip aduce în fiecare an bucurie și binecuvântare sutelor de pelerini care vin din toată Dobrogea și nu numai pentru a participa la sfintele slujbe ce se săvârșesc la locul unde au fost descoperiți în anul 1971. Ei rămân pentru cler și credincioși repere de lumină, credință și de har în urcușul duhovnicesc către zările Împărăției cerurilor. Ei ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi, la mărturisirea și trăirea credinței creștine în duhul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor. Și în acest an ne-am bucurat de prezența pelerinilor care au gustat din plin mireasma și dulceața slujbelor închinate sfinților mucenici, ocrotitorii Dobrogei de Nord”.

Sărbătoarea s-a încheiat după ce toți creștinii care au participat la slujbă au trecut prin fața baldachinului cu sfintele moaște și s-au rugat sfinților pentru a mijloci în faţa lui Dumnezeu pentru sufletele lor, iar apoi au luat parte la o agapă oferită la Mănăstirea Cocoș. Ansamblul care adăposteşte şi martirionul unde au fost descoperiţi sfinţii în anul 1971 se află de anul trecut într-un amplu proces de reabilitare.

Comentarii Facebook


Știri recente