Ieșenii sunt așteptați sâmbătă, 9 februarie, și duminică, 10 februarie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Haralambie”, aflat lângă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași. În această seară, de la ora 17:00, se vor oficia Vecernia unită cu Litia și Acatistul Sfântului Haralambie. Mâine-dimineață se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți, după cum aflăm din Ziarul Lumina.
Mâine vor îmbrăca straie de sărbătoare Biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Pantelimon” și „Sfântul Haralambie” din cartierul ieșean Tg. Cucu, parohia „Sf. Haralambie” din Tg. Neamț, parohia Șoimărești, Protopopiatul Tg. Neamț, și Biserica „Sfântul Haralambie” a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni din Suceava.
În Episcopia Hușilor își cinstește ocrotitorul parohia Laza, Protopopiatul Vaslui, și Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Haralambie” din Huși. Programul liturgic al parohiei Laza va cuprinde săvârșirea Utreniei, a Sfintei Liturghii și a pomenirii pentru cei adormiți. După cum ne-a relatat pr. paroh Corneliu Halapciug, la acest moment de sărbătoare vor participa preoții și credincioșii de la mai multe parohii din apropierea satului Laza. „De mai mulți ani este tradiția ca la slujba hramului să vină rude ale enoriașilor parohiei noastre. Pentru cei veniți din alte localități a fost pregătită o agapă frățească. Sărbătoarea Sfântului Haralambie se bucură de o cinstire mare din partea credincioșilor”, a spus pr. paroh Corneliu Halapciug. Cu prilejul hramului din acest an, două familii nevoiașe vor primi câte o mașină de spălat. „Prima familie la care ne-am gândit anul acesta să o sprijinim are trei copii, iar cea de-a doua are patru prunci. Copiii acestor familii participă aproape în fiecare duminică la sfintele slujbe, se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos de mai multe ori pe an”, a adăugat pr. paroh Corneliu Halapciug.