Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Fălticeni

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Radautilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie astăzi, 30 noiembrie 2013, la biserica Parohiei Sf. Andrei din Falticeni- Suceava, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură Înaltpreasfinția Sa a elogiat viața și pesonalitatea marcantă a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României.

La sărbătoarea de astăzi răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, acompaniat de toți creștinii participanți la Sf. Liturghie. Consiliul parohial, în colaborare cu numeroși sponsori, au pregătit agapa creștină de hram, pentru 600 de persoane.

Biserica Sf. Andrei se afla în incinta Așezământului de asistență socială închinat Sfântului Andrei. Acest așezământ are drept scop oferirea de asistență socială și religioasă, bătrânilor lipsiți de posibilități minime de existență, singuri sau părăsiți de copii. Că organizare, cuprinde locașul bisericii, căminul de bătrâni, cantină pentru săraci și un campus pentru tineri. Actualmente, aici sunt îngrijite 25 de persoane vârstnice. Biserica Așezământului este o construcție din lemn, sub formă de navă, având clopotniță pe pridvorul din cărămidă, adăugat mai târziu. Ea a fost ridicată între anii 1998-1999; la 30 noiembrie 1999 s-a sfințit Sfânta Masă, iar ulterior, la 10 noiembrie 2002, a fost sfințită și pictura interioară, după cum ne-a transmis Doina Ciobanu. În această biserică, serviciul religios se săvârșește zilnic.

În prezent, sub îndrumarea pr. paroh Vasile Lungu, comitetul parohial a demarat ridicarea unui complex social cu spații de îngrijire și adăpost pentru oamenii străzii, camere pentru pelerinii aflați în drum spre mănăstiri, două cabinete medicale, sala de mese, bucătărie, o cameră mortuară și alte spații necesare activității de asistență socială și religioasă. Complexul social o va avea drept ocrotitoare pe Sf. Xenia.

Comentarii Facebook


Știri recente