Sărbătoarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena în Parohia Zădăreni, prot. Arad

Parohia Zădăreni, Protopopiatul Arad, şi-a cinstit sâmbătă, 21 mai, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena. În mijlocul credincioşilor parohiei s-a aflat, cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din localitate, informează protos. Justin Popovici, Consilier cultural al Eparhiei.

Chiriarhul a rostit cuvântul de învăţătură cu titlul «Educaţia religioasă în vremea şi împărăţia Sfântului Constantin cel Mare». În omilia sa, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a subliniat şi rolul sfântului împărat în răspândirea şi întărirea religiei creştine

Întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 5 Vinga

Imediat după Sfânta Liturghie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, a avut loc întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 5 Vinga, coordonat de către preotul Horia Ştefan de la Parohia Secusigiu.

Referatul principal a fost susţinut de părintele paroh Sorin Higioşan care a vorbit despre ,,Aspecte legate de educaţia religioasă în viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”.

La final, părintele paroh Sorin Higioşan a adus multumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru slujirea arhierească la această sărbătoare a comunităţii parohiale şi tuturor preoţilor care au luat parte la eveniment, dar nu în ultimul rând credincioşilor prezenţi într-un număr mare.

 

Comentarii Facebook


Știri recente