Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei a slujit duminică în satul mehedințean Cireșu, în deschiderea sărbătorii Peșterii Topolnița.
Programul inițial anunța oficierea slujbei lângă troița de pe Dealul Bătăliei, dar, din cauza precipitațiilor, Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica satului Cireșu.
La slujbă au fost pomeniți martirii care au pierit în lupta purtată de Tudor Vladimirescu împotriva turcilor pe Dealul Bătăliei de la Cireșu, în 6 august 1820. De asemenea, ierarhul a rostit rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român din aceste sate de munte, notează Episcopia Severinului și Strehaiei.
Începând cu orele 13.00, a fost deschisă oficial a 59-a ediție a sărbătorii câmpenești a Peșterii Topolnița, în poiana din apropierea peșterii.
Sărbătoarea Peşterii Topolnița a inclus numeroase momente artistice şi de folclor susținute de artişti consacrați mehedințieni, acompaniaţi de Ansamblul Profesionist Danubius.
Foto credit: Episcopia Severinului și Strehaiei