Sărbătoarea parohiei maramureșene Strâmtura

Biserica din localitatea maramureșeană Strâmtura și-a sărbătorit la 29 aprilie 2012 cel de-al doilea hram. Potrivit TRINITAS TV, credincioșii de aici l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, pe care l-au întâmpinat, potrivit tradiției locului, în straie populare.

PS Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a arătat că pe aceste meleaguri este o tradiție ca în Duminica Mironosițelor să fie săvârșită o slujbă însemnată, sărbătorind femeia creștină, femeia mamă, fiica Bisericii noastre care naște fii și fiice pentru împărăția lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în altarul de vară al bisericii. Primul hram al bisericii din localitatea Strâmtura este Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Comentarii Facebook


Știri recente