Sute de credincioşi au sărbătorit Învierea Domnului la Paris

Sute de credincioşi au fost prezenţi în noaptea de Înviere la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavrill si Rafail” din Paris. Slujba Învierii şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că Hristos Domnul ne cheamă să ne schimbăm viaţa, ne cheamă să luăm lumina Lui, însă depinde de fiecare dintre noi dacă reuşim să găsim drumul spre lumina Sa.

„Lumina pe care o primi în această seară este doar începutul; să o lăsm să ne lumineze cu adevărat, să o primim cu gând curat. Aşa să ne ajute Dumnezeu fiecăruia”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

***

Catedrala din Paris, monument de arhitectură pentru Franţa secolului al XIV-lea şi mărturie de cultură şi spiritualitate pentru România, poartă această dublă încărcătură şi moştenire istorică. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 30 ianuarie 1374, de însuşi regele Franţei, Charles V. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-Beauvais s-a încheiat în 1380 şi la 29 aprilie a aceluiaşi an a fost sfinţită de arhiepiscopul Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc însă decât la 29 noiembrie 1382, de sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail. Exact 500 de ani mai târziu, în 1882, biserica a fost cumpărată de Regatul României.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

5 măsuri pentru protejarea de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o atenționare meteo pentru toată țara prin care au fost anunțate trei zile de disconfort termic cu temperaturi de până la 37 de grade. „Pe parcursul zilei…