Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la Tulcea

În ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului, 02 februarie 2016, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Schimbarea la Faţă din Tulcea, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Lăcaşul de cult cu hramul Schimbarea la Faţă a fost zidită în perioada 1864-1868.

***

Prima mențiune documentară legată de praznicul Întâmpinării Domnului o găsim în jurnalul de călătorie al Pelerinei Egeria care ia parte la această sărbătoare în Ierusalim în ani 382 și 384, numind-o Quadragesemae de ephifania, întrucât, atunci, la Ierusalim, Nașterea Domnului se serba o dată cu Botezul Domnului. Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. De asemenea, de la Sfântul Ioan Gură de Aur avem o omilie la sărbătoarea curățirii Mariei. Începând cu anul 494 este sărbătorită și la Roma. În Antiohia, a fost serbată în timpul domniei împăratului Iustin I (526), iar generalizarea ei în răsărit s-a făcut în cursul secolului a VI-lea, începând din anul 534, când împăratul Iustinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a serbării Nașterii Domnului).


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…