Sărbătoarea hramului Mănăstirii Obârșia Lotrului din județul Vâlcea

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Mina, astăzi, 11 noiembrie, tânăra Mănăstire „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din stațiunea montană Obârșia Lotrului, județul Vâlcea, și-a serbat într-un cadru festiv duhovnicesc cel de-al doilea hram.

Sărbătoarea a început duminică seara, cu slujba de priveghere, iar astăzi, prăznuirea a continuat cu Taina Sfântului Maslu, Acatistul „Sfântul Mare Mucenic Mina” și cu Sfânta Liturghie Arhierească. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de 20 de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Emilian le-a prezentat credincioșilor viața, martiriul și minunile săvârșite de Sfântul Mucenic Mina. De asemenea, Preasfinția Sa le-a vorbit despre însemnătatea faptului că fiecare creștin din zilele noastre trebuie să fie un misionar și mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu față de oameni și al lucrării Bisericii pentru dobândirea vieții veșnice. La finalul cuvântului Părintele Ierarh a evidențiat importanța ctitoriri acestei sfinte mănăstiri cu hramurile „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfântul Mare Mucenic Mina”, aici la Obârșia Lotrului, într-un loc de sihăstrie, de liniște și de nevoință pentru monahii viețuitori.

După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Episcop împreună cu soborul de slujitori, a sfințit Crucea – Troiță ridicată în incinta sfintei mănăstiri de către Părintele Protosinghel Serafim Sângeorzan, starețul chinoviei ajutat de mai mulți buni creștini.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de psalți componenți ai Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, potrivit arhiram.ro.

La hramul Mănăstiri Obârșia Lotrului au participat preoți, monahi, monahii și numeroși pelerini din țară.

Situată la altitudinea de circa 1400 m, Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni”, popas duhovnicesc între județele Vâlcea și Hunedoara, se află pe DN7 – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, ramificație la stânga de la Brezoi prin Voineasa și Vidra spre Petroșani (DN 7A), în stațiunea montană Obârșia Lotrului.

Piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de călugări cu hramurile „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost pusă la data de 28 iunie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ctitorii principali ai mănăstirii sunt preotul Ioan Comăneci, împreună cu Frank Vasile Timiș. Terenul a fost donat de domnul Alexandru Emanoil Săvoiu. Ansamblul mănăstiresc de la Obârșia Lotrului cuprinde biserica mare din lemn și un arhondaric din zid pe două nivele.

Biserica din lemn, construită în stil maramureșean, specifică zonei Borșa, localitatea natală a ctitorului Vasile Timiș, este în formă de cruce bizantină, cu pridvor sculptat în lemn de stejar, și are lungimea de 17 m. Planul și arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci.

Comentarii Facebook


Știri recente