Sărbătoarea Catedralei din Caransebeș

Noua catedrală episcopală din Caransebeș și-a prăznuit ocrotitorul, informează TRINITAS TV. Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a devenit al doilea hram al catedralei bănățene, alături de Învierea Domnului, la târnosirea din toamna anului 2010. Cu ocazia primei prăznuiri a acestui hram, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de șapte ierarhi.

„Sfântul Ilie este pentru bănățeni, dar pentru toți creștinii, acel luceafăr care strălucește în Vechiul Testament, în Noul Testament și care va străluci până la sfârșitul veacurilor și va străluci ca Înaintemergător al venirii a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a evidențiat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Catedrala noastră episcopală a fost târnosită în 12 septembrie, anul 2010, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care pe lângă hramul principal Preafericirea sa i-a dat un al doilea hram și anume, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Așadar, la al doilea hram am slujit Sfânta Liturghie la Sărbătoarea Banatului”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Cu ocazia hramului catedralei, în Episcopia Caransebeșului au fost aduse și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița. Procesiunea cu sfintele moaște a adunat numeroși credincioși veniți din părțile de munte ale Banatului.

„Este o legătură de suflet între Sfântul Proroc Ilie și Sfântul Grigorie Decapolitul, doi mărturisitori ai Dumnezeului Celui adevărat, doi sfinți ai Bisericii noastre făcători de minuni și doi sfinți care aduc ploaie atunci când noi ne rugăm cu credință și nădejde lui Dumnezeu ca să reverse darurile Sale cele bogate asupra noastră”, a explicat Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Și Mănăstirea „Sfântul Ilie de la izvor” din Bocșa-Vasiova, din aceeași eparhie, și-a sărbătorit hramul în această zi.

Comentarii Facebook


Știri recente