Sărbătoarea Bunei Vestiri la Catedrala din Târgovişte

Miercuri 25 martie 2015, cu ocazia sărbătorii Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu participarea unui mare număr de credincioși, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei​.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Gheorghe Ștefănel, pe seama Parohiei Râncăciov, Protoieria Târgoviște Nord și pe tânărul Valentin Călăvie, întru diacon, pe seama Mânăstirii Stelea din Târgoviște.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a reliefat rolul Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii, subliniind importanța generoasei sale disponibilități de a colabora cu harul dumnezeiesc, care se constituie în model de viață și acțiune pentru orice credincios. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a menționat faptul că Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic. Cu ocazia Zilei Poliției Române, a aniversării celor 193 de ani de la fondarea ei, Înaltul Ierarh a adresat felicitări polițiștilor aflați în catedrală, împreună cu conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, care au asistat la sfânta slujbă.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…