Sărbătoare la Spitalul de Psihiatrie din Grajduri

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din cadrul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri și-a serbat duminică, 14 septembrie 2014, hramul, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Cu acest prilej, un sobor de preoți a săvârșit Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie. După cuvântul de învățătură, adresat de pr. Ștefan Dolgu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iași, cei 75 de pacienți care au asistat la sfintele slujbe au participat la o agapă frățească oferită prin dragostea unei familii binecredincioase din satul Osoi. „Ne-am bucurat cu toții la hramul bisericii de la Grajduri. Credincioșii prezenți au fost îndemnați să nu uite că Sfânta Cruce este păzitoarea și ajutătoarea creștinilor, dar și armă nebiruită asupra diavolului”, a spus pr. Vasile Țarcă, misionar de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, care este și paroh al Parohiei Bordea, Protopopiatul Iași 3.

Comentarii Facebook


Știri recente