Sărbătoare la Muzeul Crucilor din Măceșu de Gorj

De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, duminică, 14 septembrie, cătunul Măceșu, aparținător orașului Târgu-Cărbunești, județul Gorj, a îmbrăcat haine de sărbătoare, informează „Ziarul Lumina”.

După Sfânta Liturghie, în cadrul Muzeului Crucilor, preoții Aurelian Dumitrescu și Irinel Boiangiu au săvârșit slujba de Parastas oamenilor de cultură, viețuitori pe aceste meleaguri, și au sfințit crucea cunoscutei prezentatoare a emisiunii „Tezaur folcloric”, Marioara Murărescu. Din partea administrației publice locale a participat primarul Mihai Viorel Mazilu, iar din partea instituțiilor județene, prof. Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu Jiu, inițiatorul întemeierii acestui loc de închinare și de pomenire a înaintașilor. „Într-un sat micuț ca al nostru, uitat poate de timpul care se scurge, dacă n-ar fi fost acest muzeu, ca an de an, pe 14 septembrie, să pomenim cu ajutorul lui Dumnezeu pe oamenii noștri de cultură, cu siguranță am fi mai săraci. De aceea, sperăm ca acest locaș al valorilor noastre ortodoxe și populare să devină peste ani tot mai valoros și tot mai mult. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în valorificarea și sprijinirea acestei instituții de cultură”, a mărturisit la finalul întâlnirii prof. Pompiliu Ciolacu.

Comentarii Facebook


Știri recente