Sărbătoare în Parohia vrânceană Urechești II

Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost cinstită, vineri, 29 august 2014, la biserica Parohiei vrâncene Urechești II, de un mare număr de credincioși. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în locașul de cult cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, după cum ne-a precizat Dragoș Olteanu.

„Aceasta este o zi a tristeții, pentru că se face amintire despre moartea martirică a „celui mai mare om născut din femeie”, cum l-a caracterizat Însuși Mântuitorul Hristos pe Sfântul Ioan Botezătorul. Așadar, moartea celui mai mare dintre proroci, puntea de legătură dintre Vechiul și Noul Testament, îngerul Legământului celui Nou, motiv pentru care, în iconografie, mai este reprezentat cu aripi, fiind numit „înger în trup”. Acesta a crezut și s-a străduit, din răsputeri, să pregătească în suflete calea venirii lui Mesia, îndemnându-i pe oameni să devină mai buni, pentru ca așa să-l primească pe Hristos, ce urma să fie botezat de el în râul Iordanului și apoi să fie prezentat chiar de el către mulțime, prin cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29)”, a spus Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii.

La slujbă au participat numeroși credincioși din localitate, dar și din parohiile învecinate.

Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Biserica din Parohia Urechești II a fost ridicată în perioada 2002-2003, fiind sfințită pe 25 mai 2003. Pictura a fost realizată în anul 2005.

Comentarii Facebook


Știri recente