Sărbătoare în cartierul gălățean Micro 17

Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioșii gălățeni, fiind cinstit de aceștia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată în vreme de secetă aspră.

Temperaturile caniculare din aceste zile nu au redus râvna și bucuria sutelor de credincioși din cartierul gălățean Micro 17, care au umplut biserica parohială și curtea acesteia în zi de hram, la pomenirea ridicării la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie. Programul liturgic a început încă din ajun, prin oficierea slujbei Privegherii şi a Acatistului Sfântului Proroc Ilie, informează „Ziarul Lumina”.

În ziua hramului, 20 iulie, curtea bisericii a fost neîncăpătoare pentru mulţimea rugătoare a credincioşilor din parohie, cărora li s-au adăugat credincioși de toate vârstele din întregul municipiu, dar și din Brăila sau din localitățile rurale învecinate.

Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din curtea bisericii, după care chiriarhul a citit rugăciunile speciale pentru ploaie în vreme de secetă. „Această biserică închinată Sfântului Proroc Ilie, construită în locul unei alte biserici dărâmate în timpul regimului comunist, a apărut în acest cartier ca o oază de stabilitate și se arată a fi o cetate a filantropiei – a faptelor bune – și a educației creștine. Preoții, credincioșii, dar mai ales tineretul încearcă ritmic să împlinească, după a lor putere, una sau alta din faptele sau virtuțile arătate în viața Sfântului Proroc Ilie care, pe pământ și în cer, este un mare dascăl al credinței, al harurilor și darurilor lui Dumnezeu care se revarsă peste noi ca ploaia binefăcătoare atunci când ne căim de greșelile noastre, și un îndrumător al filantropiei, mai ales atunci când inimile noastre sunt înrourate de dragostea și mila pe care le primim din izvoarele lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

După slujbă, cei prezenţi au fost miruiţi, au primit iconiţe şi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, iar celor mici le-au fost împărţite pachete cu dulciuri. De asemenea, prin grija şi implicarea membrilor consiliului şi comitetului parohial au fost oferite pachete cu alimente şi articole igienico-sanitare de primă necesitate persoanelor nevoiaşe nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…