Sărbătoare în bisericile Mucenicului Tămăduitor

Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit ieri, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Întru cinstirea acestui mare sfânt, ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, mai multe biserici de enorie sau de mănăstire, care poartă acest hram sau care păstrează părticele din cinstitele sale moaşte, au organizat evenimente liturgice şi culturale speciale, informează „Ziarul Lumina”.

Între bisericile închinate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon se numără şi Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Capitală unde se păstrează un fragment din moaştele Sfântului Tămăduitor. Aici, programul liturgic a debutat de duminică, 26 iulie, cu procesiunea `Mărturisirea credinţei în cetate”, informează basilica.ro. După slujba Vecerniei, oficiată la această biserică de arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu moaştele Sfântului Pantelimon a fost scoasă din biserică şi purtată în procesiune pe străzile din jurul bisericii.

La procesiune a fost prezent şi pr. Ioan Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală. Procesiunea a fost deschisă de persoane care purtau torţe în mâini, urmate de toacă, de steagurile bisericii, de racla cu sfintele odoare şi de o icoană cu Sfântul Pantelimon. În timpul procesiunii, credincioşii au avut în mâini lumânări aprinse şi au cântat imnuri închinate Sfântului Pantelimon. Arhim. Veniamin Goreanu a evocat atât importanţa Sfântului Pantelimon pentru Ortodoxie, cât şi învăţătura transmisă peste ani de acest sfânt şi a amintit de viaţa şi minunile săvârşite de el. „În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. protoiereu Ioan Popescu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Atât duminică după procesiune, cât şi luni, în ziua hramului, biserica noastră a oferit pachete cu alimente tuturor celor prezenţi”, a spus pr. Bogdan Teleanu, slujitor la Biserica `Sfântul Pantelimon” – Foişorul de Foc.

Procesiune la Parohia Pantelimon Sat, Protopopiatul Ilfov Sud

De asemenea, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a fost prăznuit cu mare evlavie şi la Parohia Pantelimon Sat, Protopopiatul Ilfov Sud, judeţul Ilfov. Sărbătoarea hramului bisericii parohiale a început de duminică, 26 iulie, cu Utrenia şi Sfânta Liturghie. Tot duminică după-amiază, programul hramului a continuat cu procesiunea „Sfântul Pantelimon – izvor nesecat de tămăduiri”, când a avut loc şi întâmpinarea raclei cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, adusă de arhim. Maxim Bădoiu, stareţul Mănăstirii Cernica. Procesiunea s-a desfăşurat în jurul bisericii parohiale după următorul traseu: strada Tudor Vladimirescu; Strada Mioriţei; Bulevardul Biruinţei; strada Tudor Vladimirescu. Procesiunea a fost urmată de slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Luni, 27 iulie, în ziua hramului, un sobor de preoţi de la parohiile din cadrul Protopopiatului Ilfov Sud a oficiat Utrenia şi Sfânta Liturghie.

Procesiune religioasă pe străzile Constanței

În municipiul Constanţa, în cinstea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a fost organizată o procesiune cu moaştele sfântului, ce se păstrează în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Programul hramului a început de duminică seara, când Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu preoţi și credincioși au mers în procesiune cu moaştele Sfântului Pantelimon, dar și cu moaştele Sfinților Epictet și Astion, pe următorul traseu: Catedrala Arhiepiscopală; Strada Revoluției; popas de rugăciune la Biserica Greacă, strada Mircea cel Bătrân; bulevardul Mamaia; Spitalul Militar (popas de rugăciune); strada Nicolae Iorga; bulevardul Tomis; Capela Militară; Piața Ovidiu; Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Hram la Mănăstirea Techirghiol

Şi la Mănăstirea Techirghiol din judeţul Constanţa, stavropighie patriarhală, numeroşi credincioşi au participat la hramul bisericii. `Începând cu orele dimineţii, protos. Ieronim Gheorghiţă, duhovnic al mănăstirii, a oficiat la demisolul bisericii noi Acatistul Sfântului Pantelimon, Slujba Ceasurilor, Sfânta Liturghie şi o slujbă de Parastas pentru ctitorii mănăstirii. În continuare, a fost oficiată slujba Aghesmei mici la statuia şi izvorul Sfântului Pantelimon din incinta Bazei de odihnă şi tratament «Sfântul Pantelimon»”, a declarat arhim. Cleopa Nistor, consilier patriarhal şi administratorul Centrului so­cial-pastoral „Sfânta Maria” din Techirghiol.

Comentarii Facebook


Știri recente