Sărbătoare arhierească la Mănăstirea Lainici, din județul Gorj

Cu prilejul sărbătoririi marelui praznic al „Schimbării la Față” a Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Lainici, minunata lavră a Sfântului Cuvios Irodion, a fost săvârșită oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și al Strehaiei și cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și cu un sobor numerous de preoți și diaconi, în prezența a câteva sute de credincioși veniți din Gorj și din alte județe limitrofe ale Olteniei, ca și a celor sosiți din județele de peste munți, din arealul transilvan, care au înfruntat vremea ploioasă ca să se bucure de atmosfera bineprimitoare a Defileului Jiului, după cum ne-a precizat Profesor Vasile Gogonea.

„Să aducem la Sfânta Liturghie, prinos de jertfă și de mulțumire Atotputernicului Dumnezeu”.

În Cuvântul de aleasă învățătură arhierească, ÎPS Irineu a pornit de la faptul că: „Suntem astăzi aici, la punctul de răscruce dintre Oltenia și Ardeal, pentru a sărbători „Schimbarea la Față” a Domnului nostru Iisus Hristos și să aducem la Sfânta Liturghie, prinos de jertfă și de mulțumire Atotputernicului Dumnezeu, pentru toate darurile pe care le revarsă cu multă dărnicie asupra noastră și asupra poporului nostru. Este un lucru esențial în viața noastră creștină, ca din când în când să părăsim lucrurile obișnuite ale vieții noastre și să grijim de sufletul nostru. E cea mai sfântă preocupare pe care credinciosul o poate avea, aceea de a veni la Sfânta Liturghie. Nu există rugăciune mai frumoasă și mai importantă pentru sufletul credinciosului ca Sfânta Liturghie”.

În Sfânta Liturghie, noi trăim toate momentele importante din Viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Accentuând faptul că în Sfânta Liturghie noi trăim toate evenimentele, momentele importante din Viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de la Naștere până la Înviere, și apoi până la Înălțarea la Ceruri și la trimiterea Duhului Sfânt peste Biserică, putem spune cu îndreptățire că „Sfânta Liturghie nu este altceva decât Viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, esența ei. Așadar, și astăzi, la această Sfântă Liturghie, noi am trăit momentul Schimbării la Față a Domnului, pentru că în rugăciunile noastre, în inimile noastre și în sufletele noastre, am ridicat spre Înaltul Cer toată viața noastră, așa cum am spus de fiecare dată. Și noi, împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, să urcăm pe treptele cântărilor și ale rugăciunilor, ca și Mântuitorul pe Muntele Tabor, iar în momentul Sfintei Liturghii, și noi, tainic, am fost de față cu Mântuitorul Iisus Hristos”, a conchis IPS Irineu.

În încheierea slujbei Sfintei Liturghii, în trapeza mănăstirii, oaspeții au fost invitați la o agapă frățească, iar cei mai grăbiți, au primit pachete cu alimente și hrană.

Comentarii Facebook


Știri recente