Săptămână pregătitoare pentru Postul Mare

Începând de ieri, 20 februarie 2012, am intrat în ultima săptămână care precedă Postul Mare, numită și Săptămâna albă sau a brânzei. În această săptămână nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește. Programul liturgic începe să dobândească elemente specifice postului.

Pentru creștinul care, pe lângă faptul că nu consumă carne, și participă ‘cu luare aminte’ la sfintele slujbe, Săptămâna albă devine o călătorie duhovnicească ușoară, menită să-l pregătească mai bine pentru intrarea în post sau mai degrabă pentru o călătorie mai grea, de 40 de zile, un drum al pocăinței adânci, care va culmina în bucuria Învierii. Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a-l pregăti duhovnicește pe credincios pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârșesc, iar pe de altă parte, de a-l deprinde cu practica postirii, prin abținerea de la carne. ‘Semnificația duhovnicească a Săptămânii Lăsatului sec de carne sau a Săptămânii brânzei, cum mai este numită, este o pregătire pedagogică a credincioșilor pentru post. Pe de o parte, este o pregătire duhovnicească deoarece credincioșii sunt ajutați să deprindă virtuțile necesare unei postiri autentice, iar pentru asta ei sunt foarte mult ajutați de conținutul cântărilor de la strană din această săptămână, deoarece rânduiala liturgică a acestei săptămâni primește chiar unele conotații specifice Postului Mare, ca de pildă: cântarea ‘Aliluia’ la Utrenie, în loc de ‘Dumnezeu este Domnul’; rugăciunea Sfântului Efrem Sirul la Pavecerniță. Pe de altă parte, pe lângă deprinderea virtuților, este vorba și despre o pregătire trupească, despre o deprindere a credincioșilor cu postirea trupească, deoarece în această săptămână nu se consumă carne, iar această mâncare a lactatelor este deja un efort ascetic, în vederea postului care va veni’, a explicat pr. lect. dr. Lucian Farcașiu, titularul Catedrei de liturgică și pastorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Ilarion V. Felea’ din Arad.

Reîntoarcerea la starea paradisiacă și pregătirea pentru viețuirea în Împărăția lui Dumnezeu

Asemenea Săptămânii Patimilor și Săptămânii Luminate, Săptămâna albă este consemnată în calendarul ortodox cu un nume deosebit, ceea ce denotă importanța și specificul liturgic ale acestei perioade de șapte zile în cursul anului bisericesc. ‘Faptul că săptămâna se numește ‘albă’ este un înțeles mistico-simbolic legat de viețuirea primilor oameni în Rai, unde ei nu consumau carne; consumul cărnii și al sângelui ca viață începe în neamul omenesc abia după momentul căderii în păcat. Dacă ne raportăm și la Evanghelia care s-a citit duminică, cea despre Înfricoșătoarea Judecată, vedem că Săptămâna albă trimite și la o dimensiune eshatologică a viețuirii omului după Înfricoșătoarea Judecată, când drepții vor auzi cuvântul lui Hristos: ‘Veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii!’ (Mt. 25, 34). De aceea, în săptămâna aceasta nu mâncăm carne deoarece această perioadă de șapte zile nu e altceva decât un chip al reîntoarcerii noastre la starea paradisiacă din care am căzut, dar, în același timp, și un chip al viețuirii în Împărăția lui Dumnezeu, un chip al reașezării omului în Împărăția lui Dumnezeu. Pe de altă parte, albul acesta al laptelui, al brânzei și al ouălor simbolizează haina cea luminoasă în care urmează să ne îmbrace postul pe care-l începem. Dincolo de înțelesurile mistice, trebuie precizat că dezlegările care se dau în perioada dinaintea Postului Mare sunt și o pregătire trupească a creștinilor pentru postul care va veni. Postul Mare, fiind un post foarte aspru, rostul zilelor acestea de harți sau al dezlegărilor este o anumită fortificare a trupului în vederea ostenelilor duhovnicești care vor veni. Biserica procedează cu un discernământ duhovnicesc pentru credincioșii ei, îngrijindu-se și de cele ale trupului, ca ei să fie pregătiți pentru post până și la modul trupesc, pentru această osteneală a postirii. Acum ei își fortifică trupul pentru că va urma o perioadă de 40 de zile în care ei se vor osteni duhovnicește, dar și postind efectiv, adică trupește’, a mai spus pr. lect. dr. Lucian Farcașiu pentru Ziarul Lumina.

Miercurea și vinerea, zile aliturgice

O altă particularitate a Săptămânii albe este faptul că miercurea și vinerea sunt zile aliturgice, adică zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie, ca anticipare a Postului Mare, potrivit canonului 49 Laodiceea, care spune că ‘nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta și duminica’. Fiind o perioadă de pregătire pentru post, regula se aplică și în această săptămână. Această absență a Liturghiei euharistice trebuie primită și ca o măsură pedagogică de pregătire în vederea Liturghiei pascale, și ca o extindere a ‘postului euharistic’ în ‘postul ascetic’ al Postului Mare.

Sfinții asceți, însoțitorii noștri în anevoioasa călătorie spre Înviere

În sâmbăta de la sfârșitul acestei săptămâni, Biserica pomenește pe toți bărbații și femeile care au fost ‘luminați prin postire’, adică pe sfinții cuvioși care au pus bazele monahismului creștin și ale nevoinței ascetice: ‘Veniți toți credincioșii să lăudăm cetele cuvioșilor părinți: pe Antonie căpetenia, pe luminatul Eftimie; pe fiecare deosebi și pe toți împreună și viețile acestora ca un alt Rai al desfătării cu gândul socotindu-le…’ Părintele Alexander Schmemann arată în cartea sa ‘Postul cel Mare’ că Biserica face pomenirea acestor sfinți pentru ca noi să înțelegem că în nevoința la care suntem gata să purcedem nu suntem singuri, ci avem alături pe sfinții cuvioși, care sunt modele de urmat și călăuzitori în dificila ‘artă’ a postirii și a pocăinței. Părintele Lucian Farcașiu ne-a explicat că o altă semnificație a faptului că sâmbăta de la sfârșitul Săptămânii albe este închinată sfinților asceți este aceea că în timpul Postului Mare, chiar dacă nu am ales viețuirea monahală, fiecare dintre creștini este dator să se facă precum un călugăr, cu virtuțile și cu viețuirea trupească: ‘Așezarea acestei sâmbete a sfinților asceți acum, înaintea lăsatului secului, arată că postirea este aproape și că postul trebuie să ne facă pe noi călugări după fire, adică să ne face ascetici cu viețuirea chiar dacă trăim în lume’.

Sfinții asceți sunt sărbătoriți ca unii care au atins deja scopul propus de Postul Mare: întoarcerea în Rai și restaurarea naturii umane în elanul ei spre îndumnezeire. De aceea corul asceților se aseamănă cu un ‘nou rai’ spre care trebuie să ne grăbim pentru a gusta din roadele îmbelșugatelor virtuți, așa cum sunt îndemnați într-una din cântările liturgice ale sâmbetei din Săptămâna albă: ‘Să ne umplem acum de mireasmă, alergând ca spre un rai al virtuților de Dumnezeu sădite ale sihaștrilor, care cu postirea și cu lacrimile le-au înflorit, în multe feluri roade de vieți alese aducând lui Dumnezeu preacuvioșii’.

Comentarii Facebook


Știri recente