Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului se lucrează acum la suprastructura edificiului, etapă ce implică noi termene și metode de execuție. Dacă până acum ceva timp pe șantier se putea observa doar infrastructura, în sfârșit Catedrala se conturează.

În aproximativ doi ani și jumătate a fost realizată o lucrare extrem de complexă, având două subsoluri și un demisol, dar etapa actuală, reprezintă o provocare pentru noul constructor.

„Se lucrează la montajul structurii rigide, a început montajul structurii flexibile care îmbracă această structură rigidă, s-au turnat și primele betoane în stâlpii circulari dintre axele 6 și 12, a început și lucrul la placajul de zidărie de cărămidă în jurul casei de scară de pe partea sudică. Noul constructor are pe șantier 100 de oameni, cca. 20 de ingineri care supraveghează lucrările. Armătura flexibilă este aprovizionată aproape pentru tot nivelul de la cota 0, armătura rigidă este și ea aprovizionată în mare parte și se aprovizionează pe parcursul execuției și montajului”, a declarat pentru TRINITAS TV Ing. Dan Dumitrescu, diriginte de șantier.

Credincioșii de pretutindeni sunt așteptați să așeze cărămida lor la ridicarea celui mai important lăcaș de cult al românilor ridicat de la Revoluție încoace. Modalitățile prin care puteți contribui sunt mai multe și despre fiecare puteți afla accesând site-urile catedralaneamului.ro și construimcatedrala.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente