Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului

În perioada 21-28 iunie, pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului s-a continuat armarea, cofrarea și turnarea stâlpilor de susținere, precum și realizarea elementelor verticale, care vor forma subsolul 3 al construcției. S-au turnat deja 2000 de m cubi de beton din totalul de 7500 care vor fi turnați în această etapă, iar armătura a fost în mare parte montată.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, dl. ing. Petre Chiuță, Consilier în cadrul Sectorului Monumente și Construcții Bisericești: „Suntem într-un stadiul destul de avansat în ceea ce privește lucrările de armare a elementelor verticale ale subsolului 3 cuprins între cota -16 și -11. În spate venim cu turnarea acestor elemente care au fost recepționate. Se toarnă beton, iar în spate, unde deja s-a turnat betonul, se vine cu cofragul plăcii peste cota -16, placa cotei -11. Lucrările au intrat într-un ritm firesc, nu sunt probleme de nici o natură, iar dacă și vremea ne ajută lucrările se desfășoară conform planului”.

Joi, 28 iunie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a sfințit lucrările de la radierul Catedralei Mântuirii Neamului. Din soborul slujitor au făcut parte și Episcopii-vicari patriarhali, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, dar și Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul.

„Am dorit să aducem slavă lui Dumnezeu pentru lucrările care s-au săvârșit în această perioadă de timp, relativ scurtă, și să mulțumim celor care ne-au ajutat, arhitecților, constructorilor, și celor care ne-au susținut și mulțimii de credincioși donatori, fiecare după posibilitate, credința, râvna și dărnicia sa”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cei care doresc să afle mai multe informații, dar și cum pot contribui la realizarea lucrărilor pentru noua Catedrală patriarhală pot consulta site-ul www.catedralaneamului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente