„Sănătate pentru sate” în comuna Aluniş, jud. Prahova. Programul a intrat în al doilea an de la implementare

Campania Sănătate pentru sate a ajuns sâmbătă, 10 septembrie, la cea de-a 31-a ediție. Prima intervenție a voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, după ce au sărbătorit luna aceasta un an de activitate, a avut loc în comun Aluniș, Județul Prahova.

30 de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, dintre care 10 medici, 10 asistenți medicali și personal auxiliar, au oferit consultații de specialitate gratuite localnicilor din localitatea Aluniș. Pentru această intervenție s-au implicat medici cu specializări în: recuperare medicală, kinetoterapie, diabet și boli de nutriție, pediatrie, medicină internă, stomatologie, cardiologie-EKG, imagistică-ecografie, oncologie, dermatologie.

Au beneficiat de ajutorul specializat al medicilor aproximativ 100 de localnici. Tratamentele necesare vindecărilor bolilor sunt, de cele mai multe ori, foarte costisitoare și inaccesibile familiilor cu venituri foarte mici, a spus Dănuț Prună, voluntar de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Dr. Camelia Diaconu, cardiologie și medicină internă, a subliniat rolul pe care îl are Părintele Ciprian Grădinaru în oferirea de șanse egale pentru toți, prin această campanie, atunci când se discută sănătatea oamenilor.

Am consultat mulți pacienți cu boli cardiovasculare, mai ales hipertensiune arterială și boală cardiacă ischemică. Mulți dintre pacienți au prezentat valori mari ale tensiunii arteriale, pentru care nu urmau tratament. Unii dintre bolnavi și-au întrerupt tratamentul din cauza sărăciei, a pensionării sau pentru că nu aveau asigurare medicală. Acțiunea de azi a fost, ca de obicei, una reușită și utilă, mulți oameni nevoiași beneficiind de consultații de specialitate. Trebuie să amintim rolul important al Părintelui Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, sufletul întregii campanii.

Dr. Irina Molnar, medic stomatolog, spune că prevenția oro-dentară este foarte importantă și este completată de un regim de viață sănătos și o alimentație bogată în vitamine.

Afecţiunile dentare cele mai frecvent întâlnite au fost: parodontopatiile, fie acute sau cronice la adulți, și multiple leziuni carioase simple sau complicate la copii. S-a pus accent deosebit pe motivarea pacientului și conștientizarea în ceea ce privește evoluția afecțiunilor dentare și posibilitățile de tratament. Prevenția oro-dentară este o necesitate, mai ales în comunitățile din zonele rurale, fără acces ușor la serviciile de sănătate. Medicul stomatolog are datoria de a motiva în permanență pacienții copil și adult pentru un mod de viață sănătos, cu menținerea igienei orale și o alimentație sănătoasă și carioprofilactică.

Pr. paroh Mihăilescu Daniel al Parohiei Aluniş 1 și Pr. paroh al Parohiei Aluniș 2, Suchea Cornel, au mulțumit voluntarilor pentru ajutorul oferit Parohiei Aluniș 1, jud. Prahova.

Azi am avut bucuria de a avea în mijlocul noastru echipa Campaniei «Sănătate pentru Sate», coordonată de Pr. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Comunitatea noastră a avut ocazia de a fi consultată de medici cu diferite specialități. Este o acțiune în care au beneficiat vârstnicii care nu au acces la serviciile medicale, din cauza vârstei înaintate și a veniturilor foarte mici sau inexistente. Au fost prezenţi şi copii în număr considerabil şi au primit pachete cu produse de igenă dentară, a declarat Pr. paroh Mihăilescu Daniel.

Dr. Oana Moșu, specialist pe medicină internă, a răspuns și de data aceasta apelului organizatorilor campaniei de a se dedică celor nevoiași. Lupta pentru educația medicală este una lungă ce necesită multă răbdare și perseverență.

Am întâlnit de data această o patologie predominant digestivă (gastrite acute, ulcere duodenale, boli de reflux gastro-esofagian, hepatopatii toxic-nutriționale, colopatii), anemii feriprive, boli venoase periferice, patologie psihiatrică cu sindroame depresiv-anxioase. Am constatat și în campaniile trecute că avem o nevoie acută de a pune accentul pe profilaxie, medicină preventivă și o mai bună educație medicală a pacienților pentru a scădea incidența patologiei amintite atât de mine cât și de colegii mei.

Doamna Maria Dumitru, directoarea școlii din comună, a dat dovadă de ospitalitate și i-a așteptat pe voluntari cu bucate alese, preparate cu grijă.

Stimă, respect, prețuire și multe aprecieri pentru medicii și asistenții voluntari care au acordat consultații gratuite cetățenilor din comuna Aluniș. Mulțumim pentru gestul memorabil și felicitări pentru implicarea dumneavoastră într-o campanie de suflet, de iubire și dăruire față de semeni, a spus Doamna Maria.

Partenerul campaniei, Carrefour România, a sprijinit ca de fiecare dată cu produse de igienî orală și corporală, acestea fiind oferite pacienților de către voluntari.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…