Sănătate pentru sate din judeţul Cluj. 80 elevi sunt beneficiarii primei ediţii

Campania Sănătate pentru sate – Cluj-Napoca a debutat luni, 12 iunie 2017, cu o primă acțiune din cadrul proiectului Prevenție și Educație pentru Sănătate ce a avut loc în localitatea Apahida, la Liceul Tehnologic Ștefan Pascu.

Medicii voluntari ai campaniei s-au bucurat să împărtășească informații utile copiilor școlii din Apahida, deviza acestui proiect din cadrul campaniei Sănătate pentru sate fiind Prevenția este necesară pentru o sănătate bună! Este mai ușor să previi decât să tratezi.

Printr-o colaborare eficientă cu Părintele Sorin Trânca și conducerea Liceului Teoretic din localitatea Apahida s-au organizat prezentări ce vizează aspecte de igienă adresate elevilor de clasa a-IV-a și clasa a-V-a.

La acțiune au fost prezenți doi medici, Bogdan Chiorean (medic stomatolog) și Mirela Felderean (medic neonatolog şi pediatru), și doi voluntari ai campaniei, Iuliana Dobra (asistent resurse umane) și Bogdan Vornicu (coordonatorul campaniei).

În încheierea acestei acțiuni elevii participanți au primit în dar produse de igienă orală. Beneficiarii acestei ediţii au fost 80 elevi din 3 clase ale instituţiei de învăţământ sus amintite.​

Comentarii Facebook


Știri recente