„Sacrificiul lor să nu fie în zadar!”: PS Ieronim la ctitoria Brâncovenilor din centrul Capitalei

Slujind luni la ctitoria Brâncovenilor din centrul Capitalei, Biserica „Sfântul Gheorghe”‑Nou, PS Ieronim Sinaitul a spus că martiriul lor a impresionat o lume întreagă, nu doar pe români. Episcopul vicar patriarhal i-a enumerat pe aceștia în rând cu martirii primelor secole, dar și cu cei din timpul regimului comunist, amintind că ziua cinstirii lor, 16 august, este și Zi naţională de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor.

PS Ieronim a spus că neamul românesc are „un șir lung de martiri care și-au dat viața pentru Hristos, care au îmbrățișat Crucea și care au socotit-o că este calea vieții lor”. El a amintit  totodată și de „marii bărbați de stat” asemenea Sfântului Constantin Brâncoveanu, de „bravii voievozi” precum Sfântul Ștefan, Vlad Țepeș sau Mihai Viteazul.

„Suferința și sacrificiul lor să nu fie în zadar!”, a îndemnat ierarhul.

„Suferința și sacrificiul lor să ne fie nouă de întărire, de conștientizare. Să nu lăsăm țara să se risipească în aceste vremuri care sunt destul de ciudate, neașteptate, nemaiîntâlnite. Să nu lăsăm limba noastră să se împuțineze, să nu lăsăm cultura noastră necunoscută. Să o transmitem generațiilor viitoare. Să îmbrățișăm cu mult drag credința noastră strămoșească și spiritualitatea noastră!”.

Gândindu-se și la cei care nu departe de Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou au murit acum treizeci de ani, înfruntând ateismul și nedreptatea, ierarhul a îndemnat din nou: „Să nu le fie moartea în zadar!”.

În acest context, Episcopul vicar patriarhal a spus că „prea mulți au întors spatele țării și au plecat cu prea mare ușurință în depărtări”.

„Este adevărat că partea economică este foarte importantă și că oamenii, după ce s-au distrus rând pe rând toate, nu aveau cu ce să-și mai mențină viața și existența lor și a familiilor lor, dar, totuși, trebuie să fie în sânul nostru o putere de regenerare”, a continuat el.

Preasfinția Sa a amintit de îmbărbătarea cu care Sfântului Constantin îi încuraja pe fiii săi să primească martiriul: „Am pierdut toate câte am avut, de acum să nu ne pierdem sufletul!” și a spus că acesta este un îndemn „peste veacuri”.

„Oricare ar fi tentațiile în lumea aceasta, oricât am iubi viața, posesiunile nimic nu este mai înalt, mai frumos și mai de preț decât sufletul”.

Cu ocazia hramului, la ctitoria brâncovenească din Centrul Capitalei a fost adusă spre cinstire Icoana Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Ieronim Sinaitul a sfințit trei icoane realizate din mozaic veneţian cu reprezentările Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Lângă acestea, în biserică a fost aşezat şi un portret al Doamnei Maria Brâncoveanu, datorită căreia cinstitele moaşte ale sfântului Constantin au fost aduse în ţară şi depuse în mormântul din interiorul bisericii.

Vezi mai multe imagini în galeria foto de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente