Să reflectăm la valoarea slujirii celorlalţi şi să apreciem darurile lor, îndeamnă PS Timotei Prahoveanul

„Să reflectăm la valoarea slujirii celorlalţi, să apreciem darurile altora, pentru că trăim într-o lume care nu mai apreciază darurile, care nu mai cinsteşte pe nimeni”, a afirmat duminică PS Timotei Prahoveanul la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – 1 Decembrie din Protoieria Ilfov Sud.

„De multe ori nu apreciem decât propriile noastre fapte. Faptele celorlalţi, oricât ar fi de bune, nu le preţuim”, a subliniat ierarhul după citirea textului biblic cu vindecarea slugii sutaşului.

Din Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii (Matei 8:5-13), „învăţăm că noi, care suntem obişnuiţi să-i cinstim pe cei mai mari decât noi, va trebui să vedem întotdeauna darurile tuturor oamenilor, nu doar a celor mari, ci şi a celor mici, a celor adeseori neînsemnaţi”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a reiterat cuvintele Mântuitorului Hristos, care le-a spus ucenicilor să-i preţuiască pe cei mici. „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 18:10).

Ierarhul a menţionat că preţuirea darurilor altora şi aprecierea lor „aduce întotdeauna foarte multă lumină şi bucurie în societate, în lumea întreagă”.

„Când oamenii nu sunt preţuiţi – chiar şi cei mici – atunci este întotdeauna o prăpastie de netrecut, pe care Mântuitorul a înlăturat-o dintotdeauna”, a explicat PS Timotei Prahoveanul.

„Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut… Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25:40,45).

O altă precizare a Preasfinţiei Sale legată de minunea vindecării slugii sutaşului este aceea că „Mântuitorul Hristos a fost impresionat de atenţia, smerenia şi credinţa unui ofiţer păgân, nu a unui creştin, care de multe ori se consideră mai bun decât alţii”.

Ierarhul a venit la biserica menţionată unde a oficiat Sfânta Liturghie şi a binecuvântat lucrările aflate în curs de desfăşurare.

Foto credit: Trinitas TV / Bogdan Radu

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Corbii de Piatră din Argeș va fi restaurată

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului anunță restaurarea Mănăstirii Corbii de Piatră printr-un proiect cofinanțat de Institutul Național al Patrimoniului. Proiectul intitulat „Eradicare umiditate, restaurare și punere în valoare a Mănăstirea Corbii de Piatră” are ca obiectiv…