Să ocrotim darul vieții: Asociația Studenți pentru Viață Iași și-a reluat activitatea în anul universitar 2021-2022

De Crăciun, Asociația „Studenți pentru Viață Iași” și-a anunțat reluarea activității în noul an universitar 2021-2022. Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, studenții pro-viață ieșeni au lansat un videoclip în care cheamă oamenii la recunoștință pentru darul vieții oferit de Dumnezeu și  la responsabilitate față de ocrotirea și perpetuarea acestui dar.

În contextul sărbătorii Crăciunului, când fiecare primește daruri de la cei dragi, asociația ne propune, prin intermediul unui videoclip, să fim recunoscători față de cel mai frumos dar pe care l-am primit fiecare dintre noi: viața.

Videoclipul este realizat de către voluntarii SPV Iași care au dorit să arate că, fără darul vieții primit de la Dumnezeu și de la părinții noștri, niciun alt dar nu ar fi fost posibil să ne bucure.

„Iar după ce am primit acest frumos și neprețuit cadou, Dumnezeu ne oferă un altul, de care să ne bucurăm în veșnicie: Nașterea Fiului Său în lume, pentru a mântui lumea”, transmit studenții pro-viață din Iași.

Emilia Ciobanu, președinta organizației, spune despre clipul video:

„Mă duce cu gândul, pe de o parte, la acest frumos dar cu care am fost binecuvântați, iar pe de altă parte, la responsabilitatea pe care o avem și noi pentru a ocroti și oferi mai departe darul vieții copiilor născuți și nenăscuți”.

După un an în care pandemia de Covid-19 a  continuat să ne demonstreze cât de fragilă este viața umană și ce sacrificii necesită protejarea ei, voluntarii Asociației „Studenți pentru Viață Iași” participă la Tabăra de Anul Nou de la Mănăstirea Putna, alături de alți studenți și liceeni din țară, având speranța că, în noul an, viața umană va fi și mai mult prețuită și ocrotită.

„Acum, poate mai mult decât niciodată în ultimele decenii, întreaga omenire este chemată să își dea mâna pentru a ocroti viața umană. Cred că este momentul să îi avem mai mult în atenția noastră pe cei mai vulnerabili dintre noi, de la copiii nenăscuți, aflați în pântecele mamei, până la persoanele în vârstă, singure, care au nevoie de sprijinul nostru material, moral și spiritual”, transmite Emilia Ciobanu, președinta SPV Iași.

Studenți pentru Viață Iași la Mănăstirea Putna. Foto: Studenți pentru Viață Iași

Asociația ieșeană și-a reluat activitatea la începutul acestui an universitar, organizând conferințe, ateliere, dialoguri, seri studențești și pelerinaje. Scopul SPV Iași este promovarea respectului, valorilor și educației pentru viața umană din momentul concepției până la moartea naturală.

Scopul organizației este să creeze cadrul pentru implicarea activă pro-viață a studenților atât în plan social și comunitar, cât și în plan personal și familial.

Vezi și:

Foto credit: Studenți pentru Viață Iași (colind la Arhiepiscopia Iașilor)

Comentarii Facebook


Știri recente