Să ne rugăm pentru pacea lumii!

Cel mai potrivit mod de a marca Ziua internațională a păcii, 21 septembrie, în timp ce zeci de conflicte armate se desfășoară în lume este rugăciunea.

În fiecare an, în data de 21 septembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) cere fiecăruia, oriunde, să respecte timp de 24 de ore non-violenţa şi încetarea focului.

Ziua păcii a fost stabilită în 1981 de Adunarea Generală ONU, ca o zi dedicată consolidării idealurilor păcii între toate națiunile și popoarele lumii. Tema aleasă de ONU pentru marcarea acestei zile în 2023 se referă la acțiuni pentru pace.

Pacea este constant invocată în cultul ortodox. Biserica învață că pacea socială depinde mult de pacea spirituală a sufletului; însuși Mântuitorul Hristos îi fericește pe „făcătorii de pace”.

Să marcăm Ziua internațională a păcii măcar cu un moment de rugăciune:

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lumea tulburată de război și de ură. Stinge neînțelegerile și învrăjbirea dintre oameni și revarsă în inimile tuturor smerenia, pacea și bunătatea. Liniștește pe cei războinici și dăruiește-le înțelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați și întristați, iar nouă tuturor dăruiește-ne voința și puterea de a ajuta cu toată inima pe semenii noștri care suferă din pricina războiului ”.


Vezi și: 14 citate ale Patriarhului Daniel despre pace: Este un dar de la Dumnezeu

Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim

Comentarii Facebook


Știri recente