Moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava au fost purtate duminică în procesiune la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Bosanci II din județul Suceava. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a îndemnat pe credincioși să-și onoreze numele de creștini.
„Poate ar fi bine să învățăm de la Sfântul Ioan cel Nou și de la prezența lui aici cu sfintele lui moaște să avem o mai mare credință în Dumnezeu și o mai mare dragoste față de Dumnezeu, așa cum el a avut în timpul vieții sale”, a spus ierarhul.
„Să ne onorăm și noi, fiecare, de la vlădică până la opincă, așa cum se spune, numele de creștini. Purtăm numele lui Hristos. Suntem vrednici de acest nume?”
Procesiunea cu moaștele sfântului, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, a fost întâmpinată la destinație de credincioși îmbrăcați în port popular și de un sobor de clerici locali.
Au mai participat reprezentanți ai autorităților locale, clerici de la Centrul Eparhial din Suceava și Arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Cinstitele moaște au fost așezate spre închinare în biserica parohială, unde a fost citit un fragment din slujba Acatistului.
„Sfântul dorește să dăruiască multe binefaceri, multe binecuvântări, fiecăruia, după credința lui. Ne-am rugat în rugăciunea de încheiere a Acatistului și l-am mărturisit pe Sfântul Ioan ca fiind un sfânt bineplăcut lui Dumnezeu, ale cărui rugăciuni Dumnezeu le ascultă în diferite chipuri și pentru diferite categorii de oameni”, a spus la final Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
„Și ne-am rugat Lui ca pe cei aflați în suferințe sufletești și trupești să-i tămăduiască, pe cei deznădăjduiți să-i întărească, pe cei fără de adăpost să-i adăpostească. Ne-am rugat Sfântului Ioan ca să-i înțelepțească pe profesori și pe studenți și elevilor să le lumineze mintea pentru înțelegerea bunelor învățături.”
„Chiar dacă școala s-a terminat, luminarea minții este nevoie să fie tot timpul asupra lor, mai ales că Sfântul Ioan cel Nou a fost tânăr în momentul în care și-a dat sufletul, și de aceea iubește, prețuiește și ocrotește tinerii”, a continuat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
„Ne-am rugat Sfântului Ioan cel Nou să dăruiască gânduri bune conducătorilor, gânduri bune pentru Biserică și pentru țară. Celor care veghează la sănătatea trupească și sufletească a oamenilor să le dăruiască pricepere și răbdare, adică celor care se ostenesc în instituțiile medicale.”
„Să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, cel care v-a binecuvântat pe dumneavoastră cu acest mare dar, și să țineți minte că el niciodată nu rămâne dator față de cei care îl cinstesc, și, în funcție de credința dumneavoastră și de dragostea dumneavoastră, va revărsa cu prisosință belșug de har peste comunitatea aceasta și peste cei care, într-un fel sau altul, îi vor aduce rugăciunile înaintea sfintelor lui moaște.”
Părintele paroh Ioan Belei i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru prezență, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, soborului slujitor și tuturor care au făcut posibil evenimentul.
Pelerinajul credincioșilor din Bosanci și din împrejurimi a continuat întreaga noapte dintre 23 și 24 iulie 2023.
Au fost oficiate Privegherea și Sfânta Liturghie de noapte, iar la ora 5:00, în dimineața zilei de 24 iulie, delegația de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a dus racla cu moaște înapoi la Catedrala Arhiepiscopală.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în cetatea Trapezunt, aflată în Asia Mică, pe malul Mării Negre. A fost martirizat în 1330, la Cetatea Albă.
Moaștele sale au fost aduse în 1402 la Suceava de Domnitorul Alexandru cel Bun, bunicul Sfântului Ștefan cel Mare. În timpul domniei celor doi, Principatul Moldovei se întindea între Carpați, râul Nistru și Marea Neagră.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews