Ca răspuns la îngrijorările unor cititori, în Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, Agenția de știri Basilica vine cu o scurtă trecere în revistă a istoricului acestei practici și a normelor pe care le respectă la aceste întruniri reprezentanții ortodocși.

Preotul Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific și profesor de teologie cu o vastă experiență misionară, ecumenică și academică, a explicat pentru Basilica.ro faptul că practica săptămânii/octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor își are rădăcinile în prima jumătate a secolului 19.

Începuturi, în zona catolică

„Amintim propunerea făcută de Ignatius Spencer, fost preot anglican convertit la catolicism care preciza, printr-o scrisoare adresată unui prieten în luna noiembrie 1838, că a propus preoților cunoscuți de el să se roage într-o anumită zi pentru convertirea Angliei la credința catolică. Apoi, în anul 1857, preotul anglican Frederick George Lee a înființat, împreună cu romano-catolicii Ambrose Phillips de Lisle și A.W. Pugin, Asociația pentru Promovarea Unității Creștinismului cu scopul de a practica «rugăciunea pentru unirea creștinilor anglicani cu cei catolici și cu cei ortodocși»”.

Însă, în anul 1864, participarea catolicilor ca membri în această asociație a fost interzisă de conducerea Bisericii Romano-Catolice.

„Practica săptămânii/octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor a fost însă lansată definitiv în anul 1908 de preoții anglicani Paul Wattson și Jones Spencer, care au propus ca unitatea creștinilor să se facă în jurul tronului papal de la Roma”.

„Această perioadă era propusă să înceapă în ziua de 18 ianuarie, sărbătorirea scaunului Sfântului Petru la Roma, și 25 ianuarie, comemorarea convertirii Sfântului Apostol Pavel, deci între două aniversări simbolice, prima pentru tradiția romano-catolică, iar a doua pentru tradiția protestantă. De aceea perioada de rugăciune pentru unitatea creștinilor este uneori numită octavă, respectiv perioadă de opt zile”, a detaliat Pr. Viorel Ioniță.

Propunerea, a evocat părintele profesor, a fost sprijinită de conducerea Bisericii Romano-Catolice, dar nu a fost acceptată de bisericile ne-catolice decât după anul 1935, când, prin contribuția preotului catolic de la Lyon, Paul Couturier (1881-1953), a fost destinată unității tuturor creștinilor și s-a practicat până astăzi.

Depășirea sferei catolice

În 1935, Paul Couturier a numit octava „Săptămâna universală de rugăciune pentru unitatea creștină”, cu precizarea că această rugăciune nu este pentru întoarcerea la scaunul roman, ci pentru „Unitatea pe care Hristos o vrea, cum o vrea El și când o vrea”.

„Prin această schimbare, practica rugăciunii pentru unirea creștinilor a fost acceptată tot mai mult de creștinii de altă tradiție decât cea catolică”, a subliniat părintele Ioniță.

În anul 1959, papa Ioan al XXIII-lea a aprobat această octavă printr-o scrisoare apostolică. Ulterior, în documentul despre ecumenism (Unitatis Redintegratio) aprobat de Conciliul Vatican II în ziua de 21 noiembrie 1964, rugăciunea pentru unitatea creștinilor este considerată „sufletul întregii Mișcări Ecumenice”.

De partea sa, Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) a susținut răspândirea ținerii Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor încă de la înființarea sa oficială în vara anului 1948 la Amsterdam, Olanda.

„După dezvoltarea relațiilor dintre CEB și Biserica Romei, prin Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor (CPPUC), în anul 1966, acești doi parteneri de dialog au decis să coordoneze împreună elaborarea materialului anual pentru programul acestei săptămâni”, a mai spus preotul Viorel Ioniță.

„Este astfel aleasă câte o țară, mai ales dintre cele care au o structură de cooperare ecumenică, cum este AIDRom din România, iar organizația respectivă este delegată să elaboreze materialul pentru programul Săptămânii pentru unitatea creștinilor cu câțiva ani înainte. Un grup comun de lucru între CEB și CPPUC verifică acel material, care este trimis din timp, de către CEB bisericilor sale membre, iar de CPPUC Conferințelor Episcopilor Catolici din toate țările”.

Când s-au alăturat ortodocșii?

Bisericile Ortodoxe din întreaga lume au fost invitate să participe la programul acestei săptămâni de rugăciune de către CEB.

„Apoi, cum reprezentanții Bisericilor Ortodoxe membre ale acestei organizații mondiale s-au confruntat cu problema participării la programul de rugăciune de la întrunirile ecumenice, participarea ortodocșilor la programul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor a fost discutată implicit în cadrul lucrărilor Comisiei Speciale pentru participarea ortodocșilor în cadrul CEB”.

Comisia a fost înființată pe baza unei decizii luate la cea de a 8-a Adunare Generală a CEB (3-14 decembrie 1998, Harare, Zimbabwe), pornind de la recomandarea unei consultații a ortodocșilor, desfășurată la Tesalonic în primăvara aceluiași an. Comisia Specială a fost constituită din 60 de membrii, jumătate reprezentând Bisericile Ortodoxe, iar cealaltă jumătate celelalte tradiții creștine din cadrul CEB.

„Această comisie a identificat cinci teme asupra cărora ortodocșii solicitau clarificări, iar cea de a treia temă din această liste era Rugăciunea comună practicată până atunci la întrunirile ecumenice”.

În ce condiții participă ortodocșii la rugăciunea comună?

„Comisia Specială a constatat că rugăciunea din acel context era confesională, respectiv organizată după tradiția specifică unei Biserici, sau interconfesională (paragraf 42), numită de unii rugăciune ecumenică, dar această rugăciune nu aparține unei anumite tradiții confesionale. În acest sens, ortodocșii nu puteau participa activ decât la rugăciunea confesională”, a evidențiat părintele profesor.

„Rugăciunea comună are în mod obligatoriu un caracter confesional, aparținând unei tradiții bisericești anume, pe când rugăciunea interconfesională sau ecumenică nu poate fi acceptată căci nu există o tradiție bisericească sau o biserică ecumenică”.

„Potrivit acestor recomandări ale Comisiei Speciale amintite, recomandări care au fost adoptate de către Comitetul Central al CEB în anul 2003, la întrunirile organizate de CEB, reprezentanții ortodocși participă activ la momentele de rugăciune organizate potrivit tradiției ortodoxe”, a subliniat Consilierul patriarhal onorific.

În fond, a continuat el, această soluție a fost adoptată și de Biserica Ortodoxă Română în legătură cu participarea la programul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor.

Cum au loc rugăciunile comune?

„Când vine rândul ortodocșilor, se organizează o slujbă ortodoxă într-o Biserică Ortodoxă și săvârșită de clerici ortodocși, iar la această slujbă pot fi prezenți unii reprezentanți ai altor tradiții creștine din România”.

„Când unul din momentele de rugăciune din programul acestei săptămâni sau octave este organizat de alte biserici din România, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române participă pasiv și eventual adresează un cuvânt la sfârșitul acelui moment de rugăciune”.

„În acest sens Biserica Ortodoxă Română aplică întocmai recomandările luate în cadrul CEB de către reprezentanții tuturor comunităților membre în organizația de la Geneva, inclusiv de reprezentanții celorlalte Biserici Ortodoxe membre ale CEB”, a mai explicat părintele Viorel Ioniță.

---

Preotul Viorel Ioniță

Preotul Viorel Ioniță, în vârstă de 78 de ani, este originar din Dumbrăvița, județul Brașov. A urmat Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, apoi Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu.

În perioada 1969-1972, a urmat studii doctorale la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti, sub îndrumarea profesorilor Pr. Dr. Ioan Gh. Coman, Dr. Alexandru Elian și Pr. Dr. Ioan Rămureanu, mai apoi, studii de specializare la Seminarul Vechi-Catolic și Facultatea de Teologie Evanghelică, Universitatea din Bonn, R.F. Germania (1972 -1975) și studii de specializare la Institutul Ecumenic din Bossey, Elvetia (1974).

În 1978, a obținut titlul de doctor în teologie, pe baza tezei intitulate „Sinodul al VI-lea Ecumenic si însemnătatea sa pentru ecumenismul actual”, iar în 1993 urmează studii de specializare la Selly Oak Colleges, Anglia.

Pe lângă o activitate bogată în mediul didactic și editorial-publicistic, preotul Viorel Ioniță a deținut diverse funcții cu caracter ecumenic și a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în dialogul cu celelalte confesiuni creștine.

Părintele prof. Viorel Ioniţă a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la Sinodul din Creta (2016), fiind prezent, de asemenea, la procesul de pregătire a acestei întruniri panortodoxe.

Pentru întreaga activitate teologică și misionară, dar și pentru reprezentarea Bisericii Ortodoxe Române în plan internațional, părintele Ioniţă a primit numeroase distincţii.

În anul 2006, Institutul Ecumenic de la Mănăstirea Niederaltaich (Germania) i-a decernat Premiul „Abt-Emmanuel-Heu­felder”. În anul 2016, Patriarhul României i-a oferit părintelui profesor Viorel Ioniță „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

Foto reprezentativă: Basilica.ro / Sorin-Constantin Ionițe