Să avem inima şi toată fiinţa îndreptate spre Dumnezeu – îndemnul Mitropolitului Teofan din Pastorala de Crăciun 2019

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a îndemnat în Pastorala pentru sărbătoarea Nașterii Domnului 2019 ca toată ființa noastră să fie îndreptată spre Dumnezeu. Scrisoarea pastorală a fost intitulată „Dumnezeu vrea să lucreze pururea și în toți în taina întrupării Sale”.

„În zilele de sărbătoare închinate Naşterii Domnului, să avem sufletul, inima şi toată fiinţa îndreptate spre Dumnezeu. Gândul nostru să cuprindă în rugăciune şi iubire pe cei dragi ai familiei noastre, dar şi pe cei care suferă boli şi nedreptăţi pe faţa pământului”, îndemnat Înaltpreasfinția Sa.

Conștientizarea prezenței lui Dumnezeu, a semnalat Mitropolitul Teofan, se face prin cuget smerit şi duh de pocăinţă, dar mai ales prin iubire şi rugăciune.

„Iubirea care îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu este arătată în rugăciunea pentru vrăjmaşi, care, împreună cu Sfânta Liturghie, menţin lumea întru existenţă”.

De asemenea, ierarhul a afirmat că se cuvine ca numai în Dumnezeu să ne punem nădejdea deoarece „toate celelalte sunt trecătoare şi schimbătoare”.

„El este Stânca pe care n-o iau valurile. El este Coloana care nu se clatină. El este Apa cea vie, Pâinea cea spre fiinţă, Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Înaltpreasfinția Sa a lămurit în cadrul Pastoralei de Crăciun cum se împlinește Taina Întrupării lui Dumnezeu în om.

„În primul rând, Taina Întrupării lui Dumnezeu se împlineşte în om prin Botez, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, prin dumnezeiasca Împărtăşanie, iar apoi prin păzirea poruncilor în viaţa de zi cu zi”, a specificat ierarhul.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente