S-au încheiat lucrările de restaurare la Mănăstirea Dragomirna

La Mănăstirea suceveană Dragomirna a avut loc luni recepția lucrărilor de restaurare efectuate în ultimii doi ani la cele două biserici ale așezământului monahal prin programul de dezvoltare regională REGIO.

Valoarea totală a celor două proiecte de restaurare s-a ridicat la 3,8 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.

La biserica mare, ctitorită în secolul 17 de Mitropolitul Anastasie Crimca, au fost consolidate fațadele de piatră și elementele din lemn.

De asemenea, la „Dragomirna Mică” – Biserica „Sfintii Enoh, Ilie și Ioan Teologul” a fost consolidată structura de rezistență, recondiționate fațada, pictura și tencuiala interioară, precum și iconostasul din lemn.

Recepția lucrărilor a fost făcută la începutul lunii septembrie, în contextul aniversării a 410 ani de la sfințirea bisericii mari.

„Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitorul acestei mănăstiri a reușit să facă încă o minune, pe lângă multe altele pe care le face cu noi: să-și înveșmânteze din nou, în acest frumos veșmânt de lumină în urma restaurării biserica lui dragă, Mănăstirea Dragomirna”, a declarat pentru Basilica.ro Maica Stareță Maria Magdalena.

Un alt proiect major de restaurare s-a încheiat la Dragomirna în 2012. Atunci a fost restaurată pictura lăcașului de cult și s-au efectuat mai multe lucrări la interiorul bisericii.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Comentarii Facebook


Știri recente