S-a încheiat „invazia blândă” de la Oradea – Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă

S-a încheiat Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă

„Invazia blândă” a fost numită de Episcopul Sofronie Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă din acest an care a dus la Oradea 601 elevi din toată țara.

„Ați venit în mijlocul nostru ca să ne bucurați, iar noi privindu-vă parcă am primit aripi (…) Ceea ce s-a întâmplat la Oradea în această săptămână a fost o «invazie blândă»”, a subliniat ierarhul citând expresia scriitorului C. S. Lewis.

„Ne-ați invadat sufletele cu blândețe și vă mulțumim pentru aceasta”, le-a spus Episcopul Oradiei elevilor la festivitatea de premiere.

112 elevi au obținut premii și mențiuni, iar 47, premii speciale, informează Episcopia Oradiei.

Premiile au constat în cărți cu conținut teologic oferite de Patriarhia Română și în sume de bani oferite de Ministerul Educației Naționale.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Sofronie a oferit din partea Episcopiei Oradiei 47 de premii speciale „Episcop Roman Ciorogariu” și o sumă de bani.

Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă după-amiază, 4 mai 2019, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.

Dintre membrii prezidiului care i-a premiat pe elevi, au făcut parte alături de Chiriarhul Oradiei – președinte de onoare, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheșan – președinte, Domnul Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș – președinte executiv, cărora li s-au alăturat Domnul Romeo Moșoiu – consilier de stat în cadrul Ministerului Educației Naționale, Domnul Alexandru Cuțchi – inspector patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române și Doamna Codruța Bogdan – inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă din acest an a reprezentat o premieră pentru învățământul românesc, prin faptul că s-a extins nivelul de participare la această etapă și pentru clasele a V-a și a VI-a.

Foto credit: Episcopia Oradiei

Comentarii Facebook


Știri recente