Ruinele unui oraș al filistenilor, menționat în Vechiul Testament, au fost descoperite în Israel

Arheologii din Israel au anunțat că au descoperit ruinele orașului biblic Țiclag, orașul filistean în care potrivit Bibliei tânărul David s-a refugiat la Regele Saul, informează The Jerusalem Post.

Oraşul Țiclag era condus de un rege filistean care domnea în oraşul învecinat, Gath, după ce filistenii, incluşi în categoria „popoarelor mărilor”, au început să sosească în această regiune a lumii în secolul al XII-lea î.e.n.

Excavarea a început în 2015 la situl Khirbet al-Ra’i, situat între Kiryat Gat și Lachish şi au fost excavate aproximativ 1.000 m.p.

Descoperirea a scos la iveală dovezi ale așezării filistene care datează din secolele XI-XII î.Hr.

Au fost descoperite structuri mari de piatră, inclusiv descoperiri caracteristice culturii filistene.

Vasele de piatră și vasele metalice găsite pe teren sunt asemănătoare cu alte descoperiri din această perioadă la săpăturile anterioare din Ashdod, Ashkelon, Ekron și Gat, toate orașele vechi ale filistenilor.

Numele Ţiclag oferă, de asemenea, indicii cu privire la originea locuitorilor săi. Nu este un nume local semit, ci un nume filistean, o dovadă suplimentară că filistenii nu erau nativi din zonă, dar au migrat în țara Israelului din Europa.

Ţiclag este menționat de mai multe ori în Vechiul Testament și în general în legătură cu David.

Oraşul biblic apare menţionat în Cartea lui Iosua Navi, Cartea întâia a Regilor, Cartea a doua a Regilor, Cartea întâia Paralipomena şi în Cartea lui Neemia.

În Cartea lui Samuel se menţionează că tânărul David a primit adăpost din partea regelui Saul de către regele filistean Achiș din Gat.

David a obţinut controlul oraşului Ţiclag, sub protecția lui Achiş, și el l-a folosit drept bază pentru raiduri împotriva Gheșuriților, a Girzilor și a Amaleciților.

Potrivit Bibliei, orașul a fost distrus de amaleciți și populația a fost înrobită. După ce împăratul Saul a fost ucis în luptă cu filistenii, David a părăsit Țiclag și a călătorit la Hebron pentru a fi uns împărat al lui Israel.

Foto credit: The Jerusalem Post

Comentarii Facebook


Știri recente