Rugăciuni de binecuvântare la început de an școlar

Începutul noului an școlar a fost marcat de către membrii centrelor de tineret de la Oravița și Moniom prin participarea la rugăciuni de binecuvântare în bisericile parohiale.

La Oravița, pentru al doilea an consecutiv, membrii Centrului de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” au participat, în seara zilei de duminică, 14 septembrie, la un moment duhovnicesc intitulat „Nimic fără Dumnezeu”. În cadrul acestui eveniment, membrii centrului, alături de alți copii și tineri din Oravița, au participat la slujba Acatistului Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, săvârșită de părintele Gelu Moldovan în biserica „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”. În continuare, școlarii prezenți au ascultat cu smerenie rugăciunile dedicate începutului noului an școlar și s-au rugat pentru luminarea minții și pentru dobândirea binecuvântării lui Dumnezeu. La final, tinerii au susținut un interesant referat despre viața, activitatea și minunile săvârșite de către Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș – ocrotitorul Banatului.

Și în cartierul Moniom al municipiului Reșița, membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitate, alături de alți elevi și preșcolari, au participat la o seară de rugăciune în biserica parohiei. În prima parte a serii tinerii au citit Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, după care s-au rugat, alături de coordonatorii și voluntarii centrului de tineret, pentru un an școlar binecuvântat cu împliniri și realizări. La final, părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activitățile cu tinerii și paroh la Moniom, i-a felicitat pe cei tineri că au ales să înceapă anul școlar la biserică, primind binecuvântarea lui Dumnezeu. „Prezența în număr mare a copiilor în biserică, în ajun de început de an școlar, arată că eforturile noastre în plan misionar și catehetic încep să-și arate roadele. E încurajator pentru noi că tinerii încep să înțeleagă că în creșterea și formarea lor ca oameni există doar două căi: calea Bisericii și calea școlii, așa cum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii noastre”, a subliniat părintele inspector.

Prima chemare a clopoțelului a fost marcată și la Moldova Nouă, unde un număr mare de copii, părinți și dascăli au fost prezenți la festivitatea de deschidere a unui nou ciclu de învățământ, o nouă etapă de formare a tinerilor locuitori ai orașului cărășan de pe Dunăre.

La invitația directorului Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, prof. Vladu Dumitru, începând cu ora 9, preoții parohi ai celor două parohii de la Moldova Nouă, prot. Bogoliub Martinovici și pr. Căta Remus, au oficiat slujba Te Deum-ului în incinta școlii, la care au participat oficialități ale orașului în frunte cu primarul localității, ing. Matei Lupu, precum și insp. gen. adj. Paul Șușoi.

În cadrul slujbei, părintele protopop a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia acestui eveniment, rugând totodată pe Bunul Dumnezeu să dea putere și răbdare dascălilor pentru a dăltui în sufletele copiilor cele mai frumoase și sfinte învățături, spre mântuirea lor.

A urmat apoi deschiderea noului an școlar și la cele două Grădinițe cu program prelungit PP1 și PP2 din oraș, unde părintele Remus Căta după oficierea Te Deum-ului și sfințirea apei, a binecuvântat pe copiii preșcolari și a sfințit sălile de clasă.

În prezent, la nivelul Episcopiei Caransebeșului, funcționează douăsprezece centre de tineret, aflate în diverse stadii de dezvoltare și organizare, în cadrul cărora se desfășoară, în regim after-school, activități educative, catehetice, artistice și culturale, în scopul apropierii tinerei generații de valorile Bisericii noastre.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea)

Comentarii Facebook


Știri recente