Pelerinii care intră în lavra de la Cernica văd, pe partea stângă, un magazin de produse agricole, lactate şi de brutărie, care mărturiseşte despre truda monahului din mănăstire, îmbinată din cele mai vechi timpuri cu rugăciunea. Mănăstirea a primit de la întemeietorul ei, Cernica Ştirbei, acum mai bine de trei secole, terenuri care să o ajute să se întreţină, iar monahii de astăzi trudesc pe acestea pentru traiul de zi cu zi, dar şi pentru ajutorarea celor nevoiaşi.
Rucodelia a făcut parte dintotdeauna din viaţa de zi cu zi a monahului, mai întâi a celui din Egiptul primelor secole creştine, unde monahii îmbinau rugăciunea cu lucrul mâinilor, pentru a-şi asigura hrana. Mai târziu, când monahismul a pătruns şi în alte regiuni, unde nu era nevoie doar de hrană, ci şi de lemne pentru foc sau de chilii mai călduroase, monahii au început să aibă activităţi mai diverse, dar esenţa a rămas aceeaşi: rugăciunea, adică lucrarea minţii, trebuie neapărat îmbinată cu ascultarea sau lucrarea mâinilor. În acest fel, monahul păstrează echilibrul, extrem de fragil, între două extreme periculoase: pe de o parte îndepărtarea de orice este lumesc, cu excepţia pustnicilor îmbunătăţiţi, care au primit binecuvântare pentru acest lucru, iar pe de altă parte uitarea celor duhovniceşti, prin practicarea exclusivă a lucrului mâinilor. Orice stareţ experimentat ştie cum să îmbine aceste două componente ale vieţii călugăreşti, pentru ca monahii pe care îi are în grijă să se folosească din plin, spre mântuirea lor, de vieţuirea chinovială spre care au tins cu atâta dor şi nesaţ.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
