Românii din Australia au serbat primii Învierea. Episcopul Mihail îndeamnă la înmulțirea rugăciunii

Diferența de fus orar a făcut ca Românii din Australia să fie primii care sărbătoresc Învierea. Părintele Episcop Mihail a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, prilej cu care a vorbit despre nevoia de a înmulți rugăciunea și a-i ajuta pe cei vulnerabili.

„În anul acesta, 2020, întreaga lume este preocupată de pericolul coronavirusului și mulți oameni sunt înfricoșați de amenințarea asupra sănătății pe care o aduce acest virus”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Mihail.

„Acum este timpul să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Avem nevoie de harul Lui. Este timpul să-L chemăm cu toată ființa noastră, cu credință, cu părere de rău pentru păcatele săvârșite, cu hotărâre de îndreptare și cu smerenie să ne îndreptăm mintea și inima noastră către Iisus cel Înviat în orice loc ne-am afla”, a spus el.

În continuare, a vorbit despre lipsirea creștinilor de participarea deplină la viața Bisericii în această perioadă: „Fiind nevoiți a rămâne în casele lor din cauza măsurilor preventive de protejare a sănătății și a vieții, creștinii, în noaptea Învierii, sunt prezenți doar în chip duhovnicesc în biserica Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.”

„Dar, chiar și în această stare de strâmtorare”, a spus episcopul, „trebuie să înmulțim rugăciunea întru smerenie și nădejde în ajutorul Domnului”.

El a îndemnat și la rugăciune și binefaceri pentru cei vulnerabili: „Vă îndemnăm să vă rugați pentru cei neputincioși și bolnavi, pentru cei săraci și lipsiți, pentru cei singuri, pentru ca Iisus Hristos Domnul să le aducă lumina credinței și nădejdea în sufletele lor”.

„Să-i ajutăm după putere pe toți cei care au nevoie, pentru ca, odată cu darul oferit, să simtă și ei iubirea jertfelnică de frați, precum și dragostea lui Iisus Hristos”, a încheiat părintele Episcop.

Foto credit: Vimeo

Comentarii Facebook


Știri recente