Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, distins de Mitropolitul Ioan la 40 de ani de slujire preoțească

Andrei Ursulean
Foto creditMitropolia Banatului

Preotul Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a primit duminică Ordinul „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din partea Mitropolitului Ioan al Banatului, la împlinirea a 40 de ani de slujire preoțească.

Distincția i-a fost înmânată la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan cu ocazia hramului Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Iosefin, comunitate aflată în grija pr. Ionel Popescu de aproximativ 20 de ani.

„Iată, au trecut decenii de când se slujește în această sfântă biserică și le mulțumesc părinților slujitori că și astăzi au pomenit pe cei care au pus piatra de temelie a acestei biserici și ne-au lăsat-o nouă să ne rugăm și să călătorim prin ea spre Împărăția lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Din soborul slujitor au făcut parte clerici din Parohiile Freidorf, „Sfântul Ștefan-Martirilor” și Zona Soarelui Sud.

În cadrul momentelor de la finalul Sfintei Liturghii, a fost prezentat și volumul „CREDE. Dumnezeu se ține de cuvânt”, scris de Mitropolitul Ioan al Banatului.

Preotul Ionel Popescu prezentând volumul semnat de Mitropolitul Ioan al Banatului „CREDE. Dumnezeu se ține de cuvânt”. Foto credit: Mitropolia Banatului
Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5