Un bust al domnitorului Vlad Țepeș a fost inaugurat la Mănăstirea Turnu

Alexandru Boboc
Foto creditPr. Cornel Enache / Radio Trinitas

Un bust al domnitorului Vlad Țepeș a fost binecuvântat duminică de Starețul Mănăstirii Turnu, Ieromonahul Valentin Mâțu. Cu ocazia inaugurării bustului, a fost organizat un simpozion științific.

Bustul din bronz a fost executat de sculptorul George Dumitru și face parte dintr-un proiect inițiat, anul trecut, dedicat lui Vlad Țepeș, cu ocazia împlinirii a 590 de ani de la nașterea domnitorului.

Monumentul a fost amplasat în curtea Mănăstirii Turnu pentru că aceasta reprezintă locul celei de-a doua urcări pe tron al domnitorului Ţării Româneşti.

De asemenea, acolo se află singura pisanie originală prin care Vlad Țepeș însuși atestă că a construit biserica așezământului monahal.

La eveniment au participat academicieni, profesori universitari, oameni de cultură din țară și străinătate și reprezentați ai instituțiilor publice din judeţul Prahova.

După inaugurarea statuii a avut loc Simpozionul științific „Vlad Țepeș, personalitate medievală europeană”.

„Au fost evocate aspecte mai puțin menționate despre evlavia și lucrarea ctitoricească a domnitorului cunoscut publicului larg mai degrabă prin presupusa lui cruzime, decât prin trăsăturile amintite în cadrul acestui eveniment cultural”, a declarat Ieromonahul Valentin Mâțu, Starețul Mănăstirii Turnu.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5